19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 11:39
No menu items!

Comisia juridică, raport favorabil la cererea DNA de încuviinţare a percheziţiei în cazul deputatului Daniel Tudorache. Urmează vot în plen

spot_img

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, luni, în unanimitate, cererea justiţiei privind încuviinţarea percheziţiei în cazul deputatului Daniel Tudorache, fost primar al Sectorului 1, urmărit penal pentru achiziţii nelegale şi supraevaluate în timpul pandemiei de COVID-19.

Plenul Camerei Deputaţilor urmează să dezbată şi să se pronunţe prin vot, tot luni, asupra acestei solicitări şi a raportului Comisiei juridice.

Şedinţa de plen este programată să înceapă la ora 16.00, iar votul deputaţilor va fi secret, cu bile.

Pe 16 noiembrie, Ministrul Justiţiei a solicitat Camerei Deputaţilor încuviinţarea percheziţiei în cazul deputatului Daniel Tudorache, în urma cererii în acest sens a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte se Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 161/P/2020 al DNA în care deputatul este urmărit penal pentru achiziţii nelegale şi supraevaluate în timpul pandemiei de COVID-19.

Pe 21 octombrie, DNA anunţa că fostul primar de la Sectorul 5 Marian Vanghelie şi fostul edil de la Sectorul 1, Daniel Tudorache, sunt urmăriţi penal într-un dosar privind achiziţii nelegale şi supraevaluate în timpul pandemiei de COVID-19.

Este vorba despre achiziţii supraevaluate de tablete pentru elevi (75.500 bucăţi), dar şi produse necesare în perioada pandemiei de COVID-19, respectiv nebulizatoare de biodecontaminare (1.200 bucăţi) şi termoscannere (200 bucăţi).

Daniel Tudorache, deputat PSD în prezent, la data faptelor primar al Sectorului 1 Bucureşti, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave.

                                                                                                                    Adina Silav