3.2 C
București
marți, 19 martie 2024 - 13:08
No menu items!

Comisia Europeană rambursează României 664 mil. € pentru plăţile pentru agricultură din 2017

spot_img

Comisia Europeană a rambursat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) suma de 664 de milioane de euro în contul cheltuielilor efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2017 pentru acordarea avansului aferent campaniei 2017 din plăţile directe finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă), a anunţat, luni, MADR.

Aceste cheltuieli au fost finanţate iniţial de la bugetul de stat, conform prevederilor europene şi se rambursează ulterior de la Comisia Europeană. MADR precizează că plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) de 4,5993 lei pentru un euro, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, plăţile în avans s-au acordat în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2017.

Conform regulamentelor europene specifice, plăţile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor.

T.S.