16.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024 - 6:49
No menu items!

Comisia Europeană nu vrea să renunțe la impozitarea pensiilor speciale. Ce-au negociat miniștrii trimiși de Ciolacu la Bruxelles

spot_img

Premierul i-a chemat pe miniștrii trimiși la Bruxelles, de la Finanțe și de la Muncă, la Guvern, la o ședință extraordinară, pentru a pune la punct măsurile fiscale agreate cu Comisia Europeană. Fostul ministru de Finanțe, Alexandru Nazare a declarat, la Antena 3 CNN, că miniștrii români au avut niște discuții cu un director, director adjunct, NU cu comisarul din domeniu, cu care ar trebui să renegocieze condițiile. Cert este că experții CE nu au fost deloc îngăduitori în privința pensiilor speciale, pe care le vor impozitate, chiar și pe cele militare, așa cum s-a stabilit inițial. Referitor la pensiile contributive, Comisia a apreciat că propunerile pe care le are Guvernul român în vedere sunt în direcția bună.

Conform surselor politice, negocierile vor mai dura, dar miniștrii de Finanțe, Marcel Boloș și de la Muncă, Simona Bucura Oprescu, au discutat cu experții din domeniile lor de activitate, pentru a le prezenta drafturile măsurilor fiscale și pe legea pensiilor. Deocamdată, lucrurile merg în direcția bună, conform Comisiei, doar în privința pensiilor contributive, unde a fost ales un draft din cele trei prezentate dar precizările finale vor veni după alte discuții cu Banca Mondială, astfel că abia în luna septembrie se pot formula concluzii.

În privința pensiilor speciale, experții CE nu au fost deloc îngăduitori, cer să se respecte întocmai toate normele pe care le-au dat deja, adică, toate pensiile să fie impozitate, inclusiv cele militare, chiar dacă într-un procent mai mic, dar de la mai mulți beneficiari. Aici rămâne însă problema pensiilor aflate în plată. care nu ar putea fi reimpozitate. Aici experții au solicitat ca venitul pensionarului să nu fie mai mare decât salariul pe care l-au avut în activitate, astfel că dacă există cazuri în care nu se respectă această normă, trebuie găsită și soluția legală pentru a o aduce la nivelul cerut.

Măsurile fiscale propuse de Guvernul de la București trebuie să cuprindă o singură cotă, iar pe deficitul bugetar, propunerile trebuie făcute cât mai repede, pentru că s-a întârziat deja foarte mult. 

Prim-ministrul Ciolacu i-a chemat de urgență la Guvern pe miniștrii implicați în aceste măsuri, concluzia fiind că acest rând de negocieri a eșuat, astfel că trebuie făcute alte planuri pentru următoarele discuții, cele mai importante fiind cele pe care le va purta chiar premierul cu Ursula von der Leyen. 

M. Nedelcu