11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 6:40
No menu items!

Comisia Europeană a aprobat. Ajutoare de stat de 91 de milioane de euro pentru fermierii români

spot_img

Comisia Europeană a anunţat marţi că aprobă o schemă românească în valoare de 91 milioane euro pentru sprijinirea crescătorilor de bovine, porcine şi păsări de curte.

„Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 91 milioane euro (453 milioane lei) pentru sprijinirea crescătorilor de bovine, porcine şi păsări de curte în contextul pandemiei de coronavirus”, anunţă CE.

Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat. Sprijinul public se va acorda sub formă de subvenţii directe.

Măsura vizează atenuarea deficitelor de lichidităţi cu care se confruntă beneficiarii şi abordarea unei părţi din pierderile suferite de aceştia din cauza pandemiei de coronavirus şi a măsurilor restrictive pe care autorităţile române au trebuit să le pună în aplicare pentru a limita răspândirea virusului. Schema va fi deschisă întreprinderilor de toate dimensiunile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele creşterii bovinelor, porcinelor şi păsărilor de curte.
 
Comisia a constatat că schema românească este în conformitate cu condiţiile cadrului temporar. În special, ajutorul  nu va depăşi 290.000 euro per beneficiar; şi (se acordă până la 30 iunie 2022. Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
 
Versiunea neconfidenţială a deciziei va fi disponibilă cu numărul de caz SA.102487 în Registrul ajutoarelor de stat, pe site-ul web al Comisiei privind concurenţa, de îndată ce vor fi fost soluţionate eventualele probleme legate de confidenţialitate.
 
Raluca Dan