9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 0:42
No menu items!

Comisia de apărare din Camera Deputaţilor, întâlnire cu austriecii pentru aderarea României la Spaţiul Schengen

spot_img

Comisia de apărare din Camera Deputaţilor a avut o întâlnire cu o delegaţie parlamentară austriacă, pe tema aderarea României la Spaţiul Schengen, accentul fiind pus pe refuzul profund injust exprimat prin vot de către Austria la Consiliul JAI din luna decembrie a anului 2022, anunţă vicepreşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Sorin Dan Moldovan (PNL).

”În cadrul Conferinţei interparlamentare privind politica externă şi de securitate comună şi politica de securitate şi apărare comună (PESC/PSAC), ce a avut loc în Suedia în perioada 2-3 martie, o delegaţie a Parlamentului României, compusă din deputatul Dan Barna (USR) – vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, deputatul Carmen-Ileana Mihălcescu (PSD) –  vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă, şi deputatul Sorin-Dan Moldovan (PNL), vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a avut o întâlnire bilaterală cu delegaţia parlamentară austriacă, formată din Friedrich Ofenauer (PPE/ÖVP), Ewa Ernst-Dziedzic (Verzii/EFA), Harald Troch (S&D/SPÖ) şi Eduard Köck (PPE/ÖVP)”, se arată în comunicat.

Tema principală a discuţiilor a vizat aderarea României la Spaţiul Schengen, accentul fiind pus pe refuzul profund injust exprimat prin vot de către Austria la Consiliul JAI din luna decembrie a anului 2022.

”Au fost reiterate argumentele pentru care aderarea României la Spaţiul Schengen este una meritorie şi benefică, printre care: rezultatele vizitelor şi analizelor efectuate de experţii europeni, care confirmă îndeplinirea criteriilor tehnice, votul covârşitor dat de celelalte state membre care susţin aderarea ţării noastre, dar şi datele furnizate de către FRONTEX care nu susţin argumentele Austriei privind votul dat. De asemenea, a fost subliniată necesitatea de a continua discuţiile în vederea găsirii unor soluţii pentru deblocarea situaţiei, având în vedere că decizia din 8 decembrie a avut un impact negativ semnificativ în ceea ce priveşte relaţiile dintre cele două state. Aderarea României la Spaţiul Schengen rămâne o prioritate pentru noi, un obiectiv ce ar aduce beneficii României, Austriei şi Uniunii Europene, atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere al securităţii”, precizează comunicatul.

Potrivit lui Sorin Moldovan, ”în urma acestei întâlniri, a reieşit oportunitatea continuării discuţiilor având în vedere abordările total diferite care există în interiorul grupurilor parlamentare austriece”.

                                                                                                                 Adina Silav