14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 15:30
No menu items!

Coloane impresionate de mașini care așteaptă să intre în țară. Poliția de Frontieră, apel către șoferi

spot_img

În ultimele ore s-a înregistrat un trafic crescut în mai multe puncte de trecere a frontierei, la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria, anunță Poliției de Frontieră care face apel către șoferi să folosească toate punctele de frontieră pentru intrarea în țară.

La granița cu Ungaria, cele mai tranzitate puncte sunt:

  • Petea (se lucrează pe 2 artere pe sensul de intrare, 4 artere pe cel de ieșire). Este trafic intens pe sensul de ieșire, fiind un număr mare de autoturisme prezentate la control. Timpii de așteptare sunt de aproximativ 30 de minute.
  • Urziceni (se lucrează pe 2 artere pe sensul de intrare, 3 artere pe cel de ieșire). Timpii de așteptare sunt de aproximativ 30 de minute.
  • Nădlac II (se lucrează pe 3 artere pe sensul de intrare, 4 artere pe cel de ieșire). Timpii de așteptare sunt de aproximativ 40 de minute.

La granița cu Bulgaria, traficul cel mai intens este prin:

  • Negru Vodă (se lucrează pe 1 arteră pe sensul de intrare, 1 arteră pe cel de ieșire). Traficul este intens, existând un număr mare de mijloace de transport si persoane prezentate la control. Timpii de așteptare sunt de aproximativ 50 de minute.
  • Vama Veche (se lucrează pe 3 artere pe sensul de intrare, 1 arteră pe cel de ieșire). Traficul este intens, existând un numar mare de mijloace de transport si persoane prezentate la control, informează Poliția de frontieră. Timpii de așteptare sunt de aproximativ 45 de minute.

„Vă recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor, din punct de vedere al tranzitului, doar a unora dintre acestea, din cauza unui numar mare de călători, într-un timp foarte scurt”, spune Poliția de Frontieră.

C.D.