23.5 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024 - 1:26
No menu items!

Codul ROȘU de inundații, prelungit și extins la 9 județe. HARTA zonelor afectate

spot_img

Codul roșu de inundaţii a fost extins, vineri, de la șase la nouă judeţe și a fost prelungit până sâmbătă după-amiază. Apele revărsate au făcut deja două victime, iar peste 200 de persoane au fost evacuate ori salvate de pompieri din situații limită.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, începând de vineri, de la ora 13.00, până mâine la ora 14.00, pe râuri din judeţele Harghita, Covasna, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Iaşi, Vaslui şi Galaţi va fi Cod roșu de inundații.

De asemenea, este Cod portocaliu de inundații în județele Mureș, Sibiu, Brașov, Prahova, Buzău și Botoșani. Avertizarea hidrologică este valabilăv până sâmbătă, la ora 18.00.

Județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Olt, Brăila, Tulcea și Constanța sunt sub Cod galben până sâmbătă, la ora 24.00.

Hidrologii avertizează că pe durata avertizărilor se pot produce creșteri de debite ale râurilor, viituri rapide și inundații locale.

coduri_inundatii

Și meteorologii au avertizat că până vineri seara va mai ploua în trei județe din Moldova, deja afectate de inundații.

„Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a restrâns dimineață (vineri dimineață – n.r.) Codul portocaliu (de ploi – n.r.) la patru județe, care rămân sub Cod portocaliu până diseară: Neamţ, Bacău, partea de munte a județului Vrancea și Vaslui. În acest județ s-au acumulat peste 100 de litri pe metru pătrat. Ne așteptăm ca până diseară să fie peste 50 de litri pe metru pătrat. Până diseară mai rămân sub Cod portocaliu Neamţ, Bacău și partea de munte a județului Vrancea”, a spus șeful ANM, Ion Sandu, la videoconferința organizată, vineri, la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), condusă de ministrul Petre Tobă.

Ion Sandu a adăugat, că începând de mâine, nu va mai fi nicio atenționare de ploi pentru Moldova.

Potrivit bilanțului dat publicității de MAI, inundațiile au afectat 89 localități din șapte județe. Două persoane și-au pierdut viața, după ce au fost luate de viituri, iar aproximativ 200 de persoane au fost evacuate. 4.500 de angajați ai MAI au intervenit pentru a ajuta persoanele afectate.

R.D.