9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 4:38
No menu items!

Codul insolvenței, trimis Parlamentului săptămâna viitoare. Ce schimbă noua lege!

spot_img

Codul insolvenței, trimis Parlamentului săptămâna viitoare. Ce schimbă noua lege!

Proiectul de lege privind insolvența va fi aprobat de Guvern săptămâna viitoare și trimis Parlamentului, după ce premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Justiției să încheie dezbaterea publică pe marginea documentului.

Șeful Executivului a precizat că multe firme se folosesc de procedura curentă a insolvenței pentru a frauda statul. La rândul lor însă, firmele se plâng în continuare că trebuie să primească la rândul lor bani de la stat, respectiv rambursări de TVA, dar sumele sunt amânate.

„Avem nevoie de Codul insolvenţei. Sunt mult prea mulţi cei care intră în insolvenţă ca să fraudeze statul, care nu plătesc nicio taxă de un an de zile, de doi ani de zile şi e normal ca ceilalţi, care plătesc taxe, să spună «Domn’e, noi de ce le mai plătim dacă văd că ăsta de alături, care ne mai şi dă lecţii despre cum trebuie organizată România, nu plăteşte nicio taxă ?»”, a spus Ponta în şedinţa de guvern.

El a adăugat că evaziunea fiscală este ascunsă „sub haina insolvenţei”, iar foarte multe societăţi private se trezesc că un debitor intră în insolvenţă atunci când trebuie să-şi plătească facturile.

Proiectul Codului insolvenţei a fost lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiţiei la începutul lunii septembrie. Documentul prevede, printre altele, că pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă se introduce o valoare-prag şi pentru debitor, aceeaşi cu cea pentru creditor, respectiv de 40.000 de lei.

Pentru evitarea aprobării unor planuri de reorganizare susţinute de un număr mic de creditori – prin „manipularea” grupelor de vot putând fi aprobat, în prezent, un plan fără corespondent în valoarea creanţelor – se introduce un criteriu suplimentar, respectiv 30% din total masă credală.

Iniţiatorii proiectului mai propun introducerea posibilităţii judecătorului sindic de a debloca anumite situaţii, atunci când creditorii nu sunt activi în procedură.

Astfel, dacă nu se poate lua o hotărâre în adunarea sau în comitetul creditorilor, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar poate sesiza instanţa în vederea pronunţării unei hotărâri, fiind prevăzută expres obligaţia judecătorului sindic de a se pronunţa asupra viabilităţii planului de reorganizare, propus de debitor sau creditori şi aprobat de adunarea creditorilor.

La sfârșitul lunii iunie, aproximativ 12.700 de companii se aflau în diverse stadii ale procedurii de insolvență, în scădere cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată un studiu Coface. Cu toate acestea, același studiu arată că scăderea are o importanță strict statistică, în condițiile în care un număr record de companii medii și mari au intrat în insolvență în prima jumătate a anului.

C.C.