16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 20:57
No menu items!

Codul Fiscal, dezbătut la Camera Deputaților

spot_img

Comisia de buget a Camerei Deputaților discută, miercuri, cererea de reexaminare a Codului Fiscal, formulată de preşedintele României, urmând ca, joi, să fie dezbătută în plen.

Membrii Biroului Permanent au luat această decizie în prima şedinţă după alegerea noii componenţe, în care s-au stabilit programul şi ordinea de zi a Camerei în această săptămână. Astfel, comisia de buget va avea şedinţă de la ora 12,00 pentru raportul la Codul Fiscal, până atunci urmând să se depună amendamente. Comisia de buget are termen de depunere a raportului până miercuri seara.

Plenul Camerei va fi convocat joi, la ora 10,00, cu un singur punct pe ordinea de zi şi anume Codul Fiscal, iar de la ora 12.00 este programat votul final.

Camera Deputaţilor şi-a ales, marţi, cu 273 pentru şi 7 împotrivă, conducerea, pe membrii Biroului Permanent, singura modificare fiind că UDMR pierde locul de chestor care îi revine PNL în această sesiune.

Plenul Senatului a adoptat, marţi, proiectul legii Codului fiscal, reexaminat la solicitarea preşedintelui, acceptând amendamentele convenite de liderii politici, printre care reducerea etapizată a TVA – la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017.

Amendamentele vizează reducerea TVA la 20% de la 1 ianuarie 2016 și la 19% de la 1 ianuarie 2017. În plus, eliminarea taxei pe construcțiile speciale și a supraaccizei la carburanți se amână tot pentru 1 ianuarie 2017. În schimb, rămâne în vigoare eliminarea taxei pe construcțiile speciale pentru investițiile în agricultură începând cu 1 ianuarie 2016. Reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5% va intra în vigoare tot de la 1 ianuarie 2017.

Valeriu Mototc