14.2 C
București
marți, 30 aprilie 2024 - 6:45
No menu items!

COD PORTOCALIU de inundații în Olt: Localnici din trei comune vor fi evacuați

spot_img

Inundatii-in-Romania FOTO: ghimpele.ro

Mai multe persoane din localităţile Movileni, Şerbăneşti şi Schitu, din judeţul Olt, vor fi evacuate, după ce în zonă s-au produs inundaţii şi a fost instituit Cod portocaliu. La ora transmiterii acestei ştiri pompierii intervin cu saci de nisip în calea apelor revărsate.

Prefectul judeţului Olt, Cătălin Rotea, a declarat agenției MEDIAFAX că începând cu ora 18.00 în zona unde au loc inundaţii a fost instituit Cod portocaliu, fiind afectate trei localităţi, şi anume Movileni, Şerbăneşti şi Schitu.

Potrivit prefectului, mai multe persoane vor fi evacuate pentru a preveni producerea unor incidente, chiar dacă la ora actuală nu sunt oameni în pericol.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu, a precizat că 40 de pompieri militari şi civili intervin în localitatea Movileni pentru încărcarea unor saci cu nisip cu care să fie construite diguri de apărare în zonele care pot fi afectate de revărsarea pârâului Doroftei.

Acesta a spus că în comuna Movileni au fost inundate, în total, zece case şi mai multe curţi, precum şi terenuri agricole şi păşuni.

Până la ora actuală, nu au fost înregistrate situaţii speciale, însă aproximativ 30 de persoane s-au cazat la rude. Totodată, în localitate există două locaţii unde, în cazul în care situaţia o va impune, vor putea fi cazaţi oamenii evacuaţi„, a spus Alin Băsăşteanu.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt a mai spus că sunt mai multe zone unde există pericol de inundaţii, iar situaţia se schimbă de la un moment la altul.