9.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 13:19
No menu items!

COD PORTOCALIU de INUNDAȚII pe râuri din cinci județe

spot_img

Avertizarea hidrologilor este valabilă până vineri la ora 18.00

inundatii

Codul portocaliu de inundaţii este menţinut, până vineri, la ora 18.00, pe râuri din judeţele Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov.

Potrivit unei avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), de joi, de la ora 13.00 până vineri, la ora 18.00, se află sub Cod portocaliu râurile Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Vedea pe sector aval confluenţă cu râul Teleorman (judeţul Teleorman), Teleorman curs inferior (judeţul Teleorman), Neajlov curs mijlociu şi inferior (judeţele Dâmboviţa şi Giurgiu), Glavacioc (afluent al Neajlovului – judeţul Giurgiu) şi Sabar curs inferior (judeţele Giurgiu şi Ilfov).

Joi, până la ora 18.00, râul Jiu (sector îndiguit) este tot sub Cod portocaliu, în judeţul Dolj, pe sectorul Răcari – Podari. După ora 18.00, râul Jiu va trece, în acest sector, pe atenţionare Cod galben.

INHGA mai precizează că sub Cod galben se află, în intervalul joi, ora 13.00 – vineri, ora 18.00, râurile din bazinele hidrografice Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu pe sector aval confluenţă Motru (judeţul Dolj), Teslui ( judeţele Dolj şi Olt), Vedea pe sectorul aval Văleni – amonte confluenţă Teleorman (judeţul Teleorman), Teleorman curs mijlociu (judeţul Teleorman).