11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:04
No menu items!

Cod galben de ploi torenţiale în aproape jumătate din țară. Ce județe sunt vizate și cum va fi vremea în București

spot_img

Meteorologii au emis sâmbătă, 10 septembrie, o atenţionare de cod galben de ploi torenţiale şi izolat grindină pentru mai multe judeţe din ţară, valabilă astăzi în intervalul orar 10:00-23:00.

Meteorologii precizează că zonele vizate de codul galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată sunt cele din Maramureș, Moldova, Dobrogea, local în nordul Transilvaniei, în Muntenia și la munte, unde vor fi perioade cu averse torențiale.

În regiunile sud-estice, după-amiaza și la începutul nopții vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Codul galben de furtuni este valabil astăzi în intervalul orar 10:00 – 23:00

Meteorologii mai anunţă că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii mai restrânse și în restul țării.

În Capitală, vremea va fi caldă, însorită, dar din orele amiezii va crește probabilitatea pentru averse (5…8 l/mp și izolat peste 10 l/mp), descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade.

D.Constantin