12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:59
No menu items!

Cod GALBEN de ploi și ninsori în aproape toată țara. HARTA zonelor afectate

spot_img

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi şi ninsori pentru centrul, sud-vestul şi nord-estul ţării. Nu mai puțin de 28 de judeţe sunt vizate de atenționarea valabilă de joi, de la ora 6.00, până vineri la ora 8.00.

În intervalul menţionat, precipitaţiile vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor şi se vor intensifica. Local, în Moldova şi în Transilvania şi pe arii extinse în zona montană vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali, arată meteorologii.

În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri/metrul pătrat şi, izolat, 35 de litri/metrul pătrat. Totodată, în aceste regiuni, dar şi la munte, vântul va avea intensificări temporare, pe arii restrânse depăşind la rafală 50 – 55 km/h.

Astfel, vor fi sub atenţionare, joi şi în noaptea de joi spre vineri, judeţele Suceava, Botoşani, Harghita, Covasna, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vrancea, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara şi cea mai mare parte din Alba, Cluj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud.

De asemenea, vor fi sub atenţionare partea de nord a județului Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş, nord-estul judeţului Mureş şi mici porţiuni din Timiş, Arad, Bihor şi Sălaj.

Precipitaţiile vor continua şi în zilele care urmează şi vor fi intervale în care ele vor fi abundente, conchid meteorologii.

harta_cod_galben

 Vânt puternic în București și în 11 județe

Bucureştiul şi 11 judeţe sunt, joi, sub avertizare Cod galben de vânt puternic, care la rafală atinge viteze de până la 70 de kilometri pe oră. 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting Cod galben pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, valabilă până la ora 12.00. În cele două judeţe, vântul atinge la rafală 60 – 70 de kilometri pe oră.

Bucureştiul şi judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov sunt sub avertizare Cod galben până la ora 13.00. În aceste zone, vântul atinge viteze de 55-65 de kilometri pe oră la rafală.