-2.2 C
București
marți, 25 ianuarie 2022 - 13:03
No menu items!

COD GALBEN de ploi şi viscol. HARTA zonelor afectate

spot_img

viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ şi ninsori în zona de munte, valabilă de miercuri de la ora 18.00 până joi la ora 20.00. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat va ploua, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 kilometri pe oră, iar în zona de munte va ninge şi vor fi rafale de vânt de peste 70 de kilometri pe oră.

harta_cod galben

Judeţele aflate sub Cod galben sunt Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj, Olt, precum şi jumătatea de nord a judeţului Argeş.

În Oltenia şi în sudul Banatului, cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 50 de litri pe metru pătrat, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50- 60 kilometri pe oră.

La munte va ninge, iar în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali stratul de zăpadă nou depus va fi consistent şi vor fi rafale de vânt de peste 70 kilometri pe oră.

Meteorologii au precizat că de miercuri după-amiază şi până joi seară, vântul se va intensifica şi în Muntenia, unde va depăşi la rafală 60 de kilometri pe oră.

R.D.