18.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 15:31
No menu items!

Cod GALBEN de caniculă până sâmbătă. HARTA zonelor afectate

spot_img

Meteorologii au prelungit până sâmbătă, 25 iunie, atenționarea Cod galben de caniculă persistentă și disconfort termic accentuat, aceasta fiind emisă pentru 10 județe din vestul și din sudul țării.

Județele afectate sunt Giurgiu, Teleorman, Gorj, Dolj, Mehedinți, Caraș Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 24 – 25 iunie, în Banat, Crișana, Maramureș, sudul Olteniei și al Munteniei și pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea se va menține caniculară. Se vor înregistra temperaturi maxime frecvent în jur de 35 de grade Celsius, iar noaptea vor fi valori minime ce nu vor scădea sub 20 de grade C.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Meteorologii precizează că în zonele montane și submontane instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și, mai ales după-amiaza și seara, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

cod_canicula

Specialiștii ANM au emis pentru joi, 23 iunie, o atenționare Cod galben de caniculă persistentă și disconfort termic accentuat pentru 21 de județe, inclusiv pentru București.

R.D.