15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 16:58
No menu items!

Coaliție de guvernare. Căutăm Avocat al Poporului

spot_img

Coaliția de guvernare caută, de câteva luni, o persoană care să poată fi numită în funcția de Avocat al Poporului. Deși au anunțat la fiecare ieșire publică înlocuirea din funcție a actualului demnitar, Renate Weber, Ludovic Orban și Dan Barna, principalii lideri ai partidelor din coaliție, nu au găsit omul potrivit.

Marți, 16 martie, la ședința coaliției, s-a mai făcut însă un pas. S-au stabilit cele mai importante criterii, și anume – următorul Avocat al Poporului să nu facă parte din niciun partid, dar să fie agreat de toate formațiunile politice de la guvernare.

În urmă cu câteva zile, Kelemen Hunor, unul dintre liderii coaliției de guvernare, anunța însă că nu trebuie grăbită schimbarea din funcție a Renatei Weber, până nu se stabilește prin raport că activitatea acesteia ar avea deficiențe.

„Nu văd motivele pentru care în acest moment trebuie să ne grăbim cu schimbarea lui Renate Weber. Să vedem ce spune raportul. Dacă raportul spune că a greșit, sigur va fi schimbată prin vot în Parlament. Ce a făcut Avocatul Poporului de un an și jumătate poate fi discutat oricând de mult vrem. Unii au fost mulțumiți, alții n-au fost. Așa este și cu CCR și cu justiția, dar nu e treaba mea să discut politic dacă Avocatul Poporului a avut dreptate sau nu când a atacat o OUG. A atacat o OUG, a pierdut. A atacat o altă OUG, a câștigat. Este menirea Avocatului Poporului să atace dacă e cazul. Nu o să mă lansez nici în atacuri, nici în apărarea ei. Trebuie să așteptăm cu răbdare acest raport”, a declarat vicepremierul Kelemen Hunor, la Digi24.