18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 19:09
No menu items!

Coaliţia de la guvernare ia în calcul reducerea accizei la carburanţi şi TVA zero la alimente

spot_img

Coaliţia de guvernare analizează măsuri care să ajute consumatorii, precum reducerea accizei la carburanţi şi TVA zero la alimente, dar trebuie avut în vedere impactul bugetar şi modul în care acest lucru ar putea afecta investiţiile, a declarat, marţi, ministrul Economiei, Florin Spătaru.

„Este o discuţie pe care o avem în Guvern, nu vă pot da în acest moment un răspuns. Trebuie să vedem care este impactul bugetar. România şi-a propus investiţii majore în economie de care vrem să ne ţinem, toate aceste măsuri trebuie analizate în balanţă. Cu siguranţă vom veni cu o propunere care să fie acceptată de toată lumea”, a spus ministrul, întrebat dacă Guvernul are de gând să reducă acciza la carburanţi, pentru ca preţul final la pompă să scadă.

Referitor la măsurile luate de Franţa şi Ungaria, care au plafonat deja preţul carburanţilor, Florin Spătaru a precizat că economia celor două țări arată diferit faţă de economia din România.

În privinţa garanţiilor pe care le-ar putea da românilor că preţurile nu o vor lua razna, şeful de la Economie a spus: „Monitorizăm tot ce se întâmplă şi vreau să dăm din nou asigurări că avem toate stocurile de care avem nevoie, astfel încât să nu existe un deficit de produse agricole. Îi încurajez pe oameni să nu reacţioneze la mesajele care apar că există raţionalizare sau că nu se vor găsi produse”.

„În acest moment nu se pune problema reducerii exporturilor, pentru că există stocuri suficiente”, a subliniat ministrul.

Întrebat dacă și TVA zero la alimente este o soluţie, el a precizat că există o discuţie în acest sens în coaliţie, însă nu poate da detalii, întrucât ministrul Agriculturii este în măsură să facă acest lucru.

Spătaru a adăugat că Executivul va aproba miercuri ordonanţa de urgenţă privind măsurile care vor fi luate pe piaţa energiei de la 1 aprilie.

„Nu vă pot da detalii, pentru că această ordonanţă este în acest moment în formă draft şi urmează să fie finalizată. Mâine va fi aprobată, dar până mâine mai sunt destule de făcut. Lucrăm intens toate ministerele pentru a finaliza”, a mai afirmat Spătaru.

Ministrul a participat, marți, la ceremonia de semnare a acordului de joint-venture între Uzina Mecanică Bucureşti (UMB) şi General Dynamics European Land Systems România (GDELS), alături de premierul Nicolae Ciucă.

                                                                                                                Adina Silav