15.2 C
București
joi, 2 mai 2024 - 22:13
No menu items!

Cîrstoiu nu se retrage: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii. Mandatul meu este pe masa coaliţiei

spot_img

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, a transmis, vineri, că doar ANI poate emite un raport care să constate o incompatibilitate. ”Nu am făcut nimic care să imi dea perspectiva că sunt în stare de incompatibilitate”, a afirmat el.

”Legat de acuzaţiile de incompatibilitate, opinia mea că nici eu, nici presa, ci doar o instituţie poate emite un raport care să constate acest lucru, adică ANI. Nu am făcut nimic care să îmi dea mie perspectiva că sunt într-o stare de incompatibilitate. Am operat şi în alte spitale publice, la solicitarea colegilor mei. Am operat şi în Republica Moldova.

Am oferit opiniile mele medicale şi în alte spitale private când mi s-a solicitat acest lucru. Am răspuns oricărui apel telefonic. Mi-am spus opiniile, mi-am ajutat colegii. Nu fac o chirurgie uşoară, fac o chirurgie complicată. Mă ocup de tumori osoase, de cancere osoase, schimbarea protezelor. Nu e un domeniu accesibil oricui. Am făcut orice pentru a-mi ajuta pacienţii şi colegii”, a spus Cîrstoiu.

El a precizat că pacienţii sunt cei care decid unde merg să se trateze.

”Legat de consultaţiile de la Anemona Med, mi-am ajutat colegii şi am răspuns şi solicitărilor unor pacienţi care mi-au solicitat expertiza. Rolul meu, de când am terminat facultatea, a fost să tratez oamenii, să le dau o opinie medicală. Dorm liniştit în fiecare seară că mi-am ajutat pacienţii. Pacienţii aleg singuri la ce medic merg, şi aleg în sistemul public şi în spitalul privat”, a adăugat Cîrstoiu.

Mandatul este pe masa coaliției

„Eu nu am intrat în cursa aceasta pentru că m-am trezit într-o dimineață. Am avut o propunere din partea liderilor coaliției. De atunci și până azi mandatul a fost și este pe masa coaliției.

Am simțit sprijinul lui Marcel Ciolacu și a domnului Ciucă, dar recunosc că am fost cam singur în precampania aceasta. Am întâlnit mulți lideri de filiale, oameni frumoși, însă cred că nu poate fi un demers fără sprijinul coaliției.

Am făcut această conferință în fața spitalului, pentru că bisturiul din mână nu-l ia nimeni.

Mandatul meu e pe masa coaliției. A fost din prima zi. Sunt ferm convins că fără sprijinul PSD și PSD nu e posibil”, a spus Cîrstoiu, în cadrul unei conferințe de presă.

Organizarea conferinţei vine după ce liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, acesta nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei.

                                                                                                          Adina Bucur