16.3 C
București
luni, 6 mai 2024 - 9:19
No menu items!

Ciolacu susține că nu i-a cerut lui Piedone să-și retragă candidatura, dar locul lui e la Sectorul 5

spot_img

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că nu i-a cerut lui Cristian Popescu Piedone să-și retragă candidatura pentru Primăria Capitalei, pentru că „nu-și permite” să facă acest lucru. El spune că doar l-a invitat să se alăture celorlalți candidați și primari PSD pentru proiecte dedicate Bucureștiului și precizează că locul lui este la Primăria Sectorului 5.

Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă urmează negocieri cu primarul Cristian Popescu Piedone pentru retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei.

”Nu am cerut acest lucru (negocieri cu Cristtian Popescu Piedone – n.r.) şi nici nu îmi permit să o fac. Eu am transmis un mesaj, împreună cu doamna Gabriela Firea şi împreună cu toţi colegii mei, primari de sector sau candidaţi pentru primăriile de sector, să vedem ce este mai important pentru bucureşteni şi mai puţin important pentru noi, ca oameni politici sau persoane fizice. Şi cred că în această echipă este locul şi domnului Cristian Popescu Piedone pentru a construi ceva pentru Bucureşti”, a declarat Ciolacu.

”Locul domnului Cristian Popescu Piedone în această echipă nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”, a mai adăugat Marcel Ciolacu.

Exclus să mă retrag

Cristian Popescu Piedone a trasmis că este exclus să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei.

„Cristian Popescu este președintele PUSL, candidatura sa s-a depus, exclus să mă retrag din această cursă”, a spune la Antena 3 Cristian Popescu Piedone.

El afirmă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, nu l-a sunat.

„Am primit mesaje de la mai multe persoane, inclusiv de la consilierii locali, că ar fi bine să mă retrag și să o susținem acum pe dna. Firea”, mai spune Piedone.

 

                                                                                                             Adina Bucur