18.9 C
București
joi, 23 mai 2024 - 21:11
No menu items!

Ciolacu, despre Schengen: Solicitările Austriei nu sunt exagerate. Cherecheș a trecut frontiera cu buletinul unui văr

spot_img

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, luni dimineață, după ședința PSD, despre anunțul făcut de ministrul de Interne austriac cu privire la aderarea României la Spațiul Schengen. Ciolacu susține că solicitările Austriei nu sunt exagerate”și că România trebuie să își întărească frontierele, dând exemplu cazul lui Cherecheș. 

„Am declanșat în acest moment negocierile, pentru că România era blocată. Primul pas, cel mai important, s-a făcut. Austria e mai flexibilă. Nu puteau să anunțe triumfalist că fără nicio condiție o să intre România aerian, urmând ca anul viitor, sub președinția Ungariei, vom continua cu pasul doi, terestru. Este ministrul de Intene la Viena, la negocieri. Să nu credeți că din cerințele pe care le are Austria, care nu mi se par unele exagerate, pentru că cu toții ne dorim o întărire a frontierei. Nu ne păcălim unii pe alții. Domnul Cherecheș a reușit să treacă frontiera cu un buletin al unui văr, cu zece ani mai tânăr. Ăsta este adevărul. Dacă vrem să ne mințim, și să băgăm totul sub preș, nu vom reuși. Sunt discuții normale și sunt ferm convins că vor fi benefice”, a declarat Ciolacu.

Întrebat despre solicitările Austriei, în privința refugiaților, dar și a întăririi frontierelor, Ciolacu a explicat: „N-am văzut nicio solicitare de când este acest mecansim european pentru refugiați. Nu am văzut sirieni sau afgani care să vrea să locuiască în România. Presupun că nu putem să îi forțăm. (…) Să nu se mai întâmple incidente cum au fost cu domnul Cherecheș. În primul rând, trebuie o digitalizare. Nu putem continua ca formularul electronic să îl depunem la ghieșul trei. Ne trebuie o digitalizare pe frontieră. Avem un program de la comisie pentru frontiera cu Ucraina. Avem un punct de frontieră pilot cu Serbia care funcționează foarte bine.  În acest moment într-un punct de trecere a frontierei sunt patru sisteme de digitalizare. Toate cele patru sisteme nu sunt integrate. Este cazul ca România să intre într-o etapă de digitalizare. Dacă nu se poate cu vorba bună, forțat.”

Care sunt condițiile Vienei

Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a anunțat, luni, că Viena e dispusă să relaxeze veto-ul austriac la Schengen în cazul României și Bulgariei, astfel încât cele două țări să intre mai întâi cu aeroporturile. El a făcut declarațiile la televiziunea publică “Ö1” și a confirmat astfel informațiile apărute pe surse în week-end în presa austriacă.

În schimbul unei relaxări a „Air Schengen”, adică a intrării libere prin intermediul transportului aerian, Karner solicită o protecție mai strictă a frontierelor externe și terestre, precum și readmisia solicitanților de azil care vin în Austria prin România și Bulgaria.

El și-a înaintat deja cererile Comisiei Europene. Mai exact, vrea „triplarea numărului de polițiști de frontieră și modernizarea tehnică” a pazei de frontieră, în special la granițele bulgaro-turce și româno-sârbe. Numai atunci ar fi de acord cu ridicarea limitelor privind traficul aerian.

„Avem nevoie de progrese în domeniul protecției frontierelor externe ale UE”, a spus Karner.

În interviul pentru „Ö1”, ministrul de Interne a explicat, de asemenea, că solicitanții de azil din Afganistan și Siria, în special, ar trebui să fie transferați în România și Bulgaria „cu autobuzul, cu trenul, sub orice formă”.

La 8 decembrie anul trecut, Austria a blocat extinderea Schengen pentru România și Bulgaria, justificând acest lucru prin numărul mare de solicitanți de azil, argument respins de cele două țări. 

                                                                                                     Adina Bucur Silav