19.1 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 10:35
No menu items!

CIO i-a interzis triplului campion paralimpic Markus Rehm să participe la Tokyo

spot_img

Triplul campion paralimpic Markus Rehm nu va putea lua parte la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, după ce Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) i-a interzis pentru a doua oară în carieră participarea. 

Rehm poartă o proteză din fibră de carbon și există controverse cu privire la avantajele pe care le aduce aceasta.

Săritorul în lungime german a ratat ocazia de a deveni al doilea atlet cu proteză din fibră de carbon care participă la o Olimpiadă, după sud-africanul Oscar Pistorius în 2012.

Solicitarea lui Rehm de a lua parte la Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016, a fost blocată pe fondul dezbaterii cu privire la avantajul pe care i l-ar putea oferi proteza în timpul săriturii.

Cinci ani mai târziu, sportivul în vârstă de 32 ani îndeplinea baremul de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

CIO a transmis cazul său Federaţiei internaţionale de atletism (World Athletics), iar Tribunalul de Arbitraj Sportiv s-a pronunţat împotriva participării sale la Olimpiada niponă, deşi Rehm a fost inclus în delegaţia Germaniei.

„A fost o ocazie ratată de a transmite un mesaj de incluziune”, a declarat Rehm înaintea Jocurilor Paralimpice din capitala Japoniei, care vor debuta marţi.

Rehm, supranumit „Blade Jumper” s-a plâns de ceea ce consideră ca fiind standardele duble ale CIO.

„Ei exploatează imaginea frumoasă pe care o oferă sportivii paralimpici.

Dar când vine vorba de realitatea acelei imagini, pare prea mult să fie un lucru bun.

Apoi s-a terminat cu incluziunea. Mai ales dacă sportivul care ar putea aduce acea imagine frumoasă este la fel de bun ca sportivii olimpici”, a adăugat germanul.