4.3 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024 - 7:39
No menu items!

Cine va fi regina consoartă, după Elisabeta a II-a. Regina Marii Britanii, mesaj emoționant la Jubileul său de Platină

spot_img

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a declarat, într-un mesaj adresat naţiunii în ajunul Jubileului său de Platină, că soţia fiului ei Charles, Camilla, ar trebui să fie regină consoartă atunci când prinţul o va urma la tron,  a transmis AFP.

Suverana, în vârstă de 95 de ani, şi-a exprimat această „dorinţă sinceră”, într-un mesaj emoționant, în ajunul împlinirii a 70 de ani de la urcarea ei pe tron, ca ducesa de Cornwall „Camilla să fie desemnată regină consoartă” atunci când Charles va fi rege.

Monarhul, în vârstă de 95 de ani, a spus că domnia ei a fost o perioadă de „progres extraordinar din punct de vedere social, tehnologic și cultural” și a spus că simte un „sentiment de speranță și optimism” înaintea Jubileului său de platină. Elisabeta a mai spus că va fi „veșnic recunoscătoare și umilită de loialitatea și afecțiunea pe care mi le oferiți în continuare”. Ea și-a exprimat, de asemenea, încrederea că fiului ei Charles și soției sale Camilla vor primi „același sprijin pe care mi l-ați oferit”.

Regina Elisabeta a II-a este cel mai longeviv monarh din Marea Britanie, care domnește de mai bine de 70 de ani. Ea are 4 patru copii: Charles, Anne, Andrew și Edward.

Prințul de Țara Galilor, Prințul Charles, este primul pe linia la tron. El a fost căsătorit cu Lady Diana Spencer, cu care a avut doi fii, William și Harry. Ulterior s-au separat iar la 31 august 1997, Prințesa Diana a fost ucisă într-un accident de mașină la Paris. Prințul Charles s-a căsătorit, opt ani mai târziu, cu Camilla Parker Bowles, cu care avea o relația încă din timpul căsătoriei cu Prințesa Diana. Regina a cceptat-o cu greu pe noua consoartă, iar acum o numește regina consoartă.