Cine va fi noul monarh al Arabiei Saudite, după moartea Regelui Abdallah

Salman, fratele vitreg al Regelui Abdallah, va deveni noul rege al Arabiei Saudite

-

Regele Abdallah al Arabiei Saudite a murit vineri, la vârsta de 91 de ani, iar noul rege al țării este fratele său Salman, a anunţat palatul regal într-un comunicat, citat de AFP.

Regele Abdallah a fost internat pe 31 decembrie într-un spital din Riyadh din cauza unei infecții pulmonare. Starea sa de sănătate a necesitat amplasarea unui tub pentru a-l ajuta să respire.

El a murit vineri “la ora locală 01.00 (00.00, ora României)” şi va fi înmormântat în aceeaşi zi după rugăciunea de după-amiază, potrivit comunicatului oficial.

Fratele său vitreg Salman, va deveni noul rege al Arabiei Saudite. Moqren, un alt frate vitreg al lui Abdullah, a fost numit prinţ moştenitor. Născut în 1945, el este ultimul fiu al lui Abd al-Aziz Ibn Saud, fondatorul regatului saudit.

Abdallah a preluat puterea după decesul fratelui său Fahd, în august 2005, dar de fapt el a fost principalul factor de decizie la Riad în ultimele decenii după ce Fahd suferise un atac cerebral.

Abdallah a fost al cincilea fiu al regelui fondator al Arabiei Saudite, Abdulaziz bin Abdulrahman al-Saud, care a avut 34 de fii cu 17 dintre cele 22 de soții ale sale.

Preşedintele american, Barack Obama şi cel francez, Francois Hollande, i-au adus omagii regelui Abdallah al Arabiei Saudite, la puţin timp după anunţarea morţii sale.

Emanuel Stan

NICIUN COMENTARIU