5.5 C
București
luni, 25 octombrie 2021 - 11:28

Cine este primarul interimar al Constanței

spot_img

Viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, a fost ales, luni, de consilierii locali, cu 16 voturi pentru şi niciunul împotrivă, să exercite atribuţiile de primar

decebalfagadau constanta

Viceprimar al lui Radu Mazăre din 2009, Decebal Făgădău, tot din PSD, a declarat că vrea ca mandatul său să fie unul cu vorbe puţine şi cu fapte multe.

Consilierii locali s-au întrunit, luni, într-o şedinţă extraordinară, pentru un singur proiect pe ordinea de zi, cel privind desemnarea unui viceprimar în vederea exercitării atribuţiilor primarului municipiului Constanţa. Consilierii au votat, secret, între Decebal Făgădău și Gabriel Stan. Acesta din urmă nu a primit niciun vot, iar Făgădău a primit 16 voturi pentru și niciunul împotrivă. alte 7 voturi au fost anulate.

Le mulţumesc colegilor mei consilieri pentru încrederea acordată, va fi un mandat cu vorbe puţine şi sper cu fapte şi rezultate multe. Îmi doresc să am o colaborare excelentă atât cu Consiliul Local, cu Executivul municipalităţii, şi de asemenea voi deschide o relaţie cu tot ceea ce înseamnă viaţa Constanţei. Este o mare onoare şi o mare responsabilitate. Constănţenilor le transmit un mesaj de încredere, un mesaj de siguranţă în ceea ce priveşte atât viaţa oraşului, din toate punctele de vedere, şi cred că împreună putem, într-un an, să schimbăm multe lucruri în bine.

Decebal Făgădău, primar Constanța

Întrebat dacă vor exista schimbări în cadrul Primăriei, Făgădău a spus că principala lui preocupare este aceea de a gestiona prezentul şi de a creiona viitorul”.

Decebal Făgădău va ocupa această funcţie până la alegerile locale de anul viitor. el are 42 de ani, este de profesie economist, a fost viceprimar al municipiului Constanţa din anul 2009, iar înainte de a ocupa această funcţie a fost director al Complexului Muzeal şi de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.

Conform declaraţiei de avere din 2014, Decebal Făgădău are împreună cu soţia sa un apartament în Constanţa, cumpărat în 2006, dar și un credit, contractat în același an, în sumă de 38.000 de franci elvețieni. fostul viceprimar mai are, în numerar, 225.000 de lei.

În 22 mai, Radu Mazăre și-a dat demisia din funcția de primar al Constanței, spunând că”dorinţa sa de a face bine oraşului şi locuitorilor săi nu justifică nedreptăţile, stresul şi chinul” la care este supus de “atâta vreme”.