Cine este Monalisa Neagoe, propunerea PNL pentru Curtea Constituțională

Fost vicepreședinte al Tribunalului București, Monalisa Neagoe este soția lui Robert Marius Neagoe, al cărui nume a fost legat de dosarul “Privatiză strategice”

monalisa_neagoe

Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX că liberalii au propus-o pentru poziţia de judecător al Curţii Constituţionale, în locul lui Toni Greblă, pe Monalisa Neagoe, care este în prezent membru al CSM.

Am propus o persoană care nu este afiliată în niciun fel unui partid politic, pe doamna judecător Monalisa Neagoe, fost preşedinte al Tribunalului Bucureşti timp de două mandate şi actual membru al CSM. Ne-am ţinut promisiunea şi am făcut o propunere care arată respect pentru elite, iar din CV-ul domniei sale se poate constata faptul că nu există motive pentru care doamna Neagoe să nu devină judecător al Curţii Constituţionale. În acest sens, aşteptăm toată susţinerea pentru propunerea noastră din partea colegilor din Senat.

Alina Gorghiu
co-președinte PNL

Membru al Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din 2012, dar și fost vicepreședinte, respectiv, președinte al Tribunalului București, Monalisa Neagoe este soția lui Robert Marius Neagoe, fost director adjunct al Oficiului pentru Privatizare, fost președinte al Consiliului de Administraţie (CA) al Hidroelectrica și fost membru al CA al E.On. Gaz România, al cărui nume a fost legat de dosarul “Privatizări Strategice”.

R.D.

NICIUN COMENTARIU