15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 19:21
No menu items!

Cine cumulează pensia cu salariul la stat va alege în 30 de zile de la publicarea legii

spot_img

Bugetarii care încasează și pensie vor avea un termen de 30 de zile de la aprobarea legii pentru a opta între cele două forme de venit.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat, miercuri, că proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul a fost aprobat în prima lectură, urmând ca săptămâna viitoare să existe varianta finală care va merge în Parlament.

„Vorbim de o opțiune, un drept, nu de o obligație. Un salariat care ajunge la vârsta legală de pensionare și dorește să muncească mai departe depune o cerere și e suficientă pentru a-și putea continua activitatea. În sectorul public însă, atunci când optează pentru prelungirea continuării activității, atunci se suspendă dreptul la pensie. Cei care cumulează pensie cu salariul la stat au obligația ca în 30 de zile de la publicarea actului normativ să-și exprime opțiunea, iar angajatorii trebuie să îi informeze”, a precizat Raluca Turcan.

Turcan a declarat că proiectul prevede posibilitatea continuării activității până la vârsta de 70 de ani pentru persoanele care îndeplinesc vârsta de pensionare. Prevederea este valabilă pentru cei din sectorul public, cât  și pentru cei din sectorul privat. Persoanele respective pot să revină asupra acestei opțiuni și să se întoarcă la pensie înainte să împlinească 70 ani.

Ministrul Muncii a precizat că în prezent în sistemul public sunt aproximativ 35.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul.