6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 7:22
No menu items!

Cine are 113 apartamente, 50 de case de locuit şi 25 case de vacanţă

spot_img

113 apartamente, 50 de case de locuit, 25 case de vacanţă. Toate acestea le deţin în total cei 80 de candidaţi USL-ARD care au intrat în cursa electorală.

Cei 40 de candidaţi pentru Bucureşti ai Alianţei România Dreaptă pe Bucureşti deţin împreună, potrivit declaraţiilor de avere, 57 de apartamente, 28 de case de locuit şi 14 case de vacanţă. Ceva mai săraci, cei 40 de candidaţi ai USL deţin doar 56 de apartamente, 22 de case de locuit şi 11 case de vacanţă. Sunt însă şi aspiranţi la un fotoliu de parlamentar care au case de vacanţă situate peste ocean, în timp ce alţii nu au nicio casă. Spre exemplu, Dan Cristian Popescu deţine două case de vacanţă în Hollywood, el mai având cinci apartamente şi o casă de locuit în Bucureşti, în timp ce Sandra Pralong deţine cinci apartamente, unul în New York, unul în Lausanne – Elveţia, unul în Constanţa şi două în Bucureşti. Nici averea candidaşilor USL nu e de trecut cu vederea.  Astfel, Călin Popescu Tăriceanu are patru apartamente şi o casă de vacanţă, iar Gabriel Oprea are două apartamente, trei case de locuit şi două case de vacanţă.

Sunt însă şi candidaţi care nu deţin nicio casă. Cel puţin, aşa reiese din declaraţiile lor de avere. Aceştia sunt George Becali, Gabriela Maria Podaşcă, Dan Tudorache, Raluca Cristina Ispir, Mihai Bogdan Diaconu – din tabăra USL şi Silviu Văduva, Iulian Mihai Anghel şi Augustin Minel Ofiţeru din echipa ARD. În schimb, unii dintre candidaţi se pot lăuda că deţin, în proprietate sau co-proprietate, mai multe case şi apartamente. Astfel, deputatul Cristian Petrescu (ARD) deţine trei apartamente şi trei case de locuit, Gabriel Biriş (ARD) are cinci apartamente, Anca Constantinescu (ARD) – două apartamente şi două case de locuit, Violeta Tudorie (USL) – două apartamente şi o casă de vacanţă, deputatul Alin Petrache (USL) – patru apartamente şi o casă de locuit, deputatul Nicolae Bănicioiu (USL) – un apartament şi trei case de locuit, iar senatorul Florian Popa (USL) – un apartament şi două case de locuit. (A.M)