6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 7:27
No menu items!

Cine a făcut poza cu petrecerea din Guvern. Orban dă vina pe chelner

spot_img

Surse guvernamentale au dezvăluit pentru Adevărul cine ar fi autorul fotografiei cu petrecerea din Guvern, unde Orban și alți miniștri au fumat și au băut alcool într-un birou. 

Consilierii premierului Orban i-au organizat o petrecere-surpriză, chiar la Guvern, la care au participat mai mulţi miniştri şi parlamentari PNL. „I-am cumpărat un tort şi apoi am stat la o bere. Au fost şi unii liberali care au cerut funcţii, dar au fost refuzaţi. Unul dintre ei, mare susţinător al familie tradiţionale, a făcut pe ascuns poza. Nu se numără printre apropiaţii premierului în PNL, ba dimpotrivă, e în tabără adversă”, susţin surse guvernamentale pentru Adevărul.

În momentul realizării fotografiei, în încăpere se mai aflau, potrivit informaţiilor obţinute de Adevărul, Ionel Dancă, purtător de cuvând al Guvernului şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Adrian Oros, ministru al Agriculturii, şi deputatul liberal Ben-Oni Ardelean.

Orban dă vina pe „chelner“ 

Întrebat de Libertatea dacă imaginea ar fi fost publicată de Ionel Dancă, premierul a negat. „Nu este adevărat. Ăsta este un fitil băgat în jurul fotografiei“ precizând că poza putea fi făcută de persoana care a servit băutura şi mâncarea.

„Primii care au difuzat sunt Vasilcoiu (n.r. – fost purtător de cuvânt al ministerului muncii în mandatul Liei Olguţa Vasilescu – PSD) şi Orlando Teodorovici (n.r. – fost ministru al Finanţelor şi fost vicepreşedinte al PSD). Nici nu vreau să mă gândesc cine a făcut-o. Mai rămân 3-4 oameni. Eventual, cine ne-a servit putea să facă poza“, a declarat Ludovic Orban.