13.1 C
București
joi, 28 martie 2024 - 22:58
No menu items!

Cîmpeanu, despre testele naţionale, după pandemie: Se vor da corect, corelat cu perioada la care au avut acces cu adevărat la şcoală

spot_img

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că elevii care au de susţinut examene naţionale, în acest an, trebuie să se aştepte la o adaptare a gradului de dificultate a subiectelor. Cîmpeanu a numit învăţământul online impus de pandemie drept ”o adevărată catastrofă educaţională”.

Întrebat dacă subiectele vor fi mai uşoare, ministrul a răspuns că subiectele ”se vor da corect”. 

”Se vor da corect, corelat cu perioada la care au avut acces cu adevărat la şcoală, pentru că am fost printre primii care a spus că învăţământul online, deşi sunt un adept al digitalizării, dar învăţământul online impus atunci când sistemul era  total nepregătit a fost o adevărată catastrofă educaţională.

Nu a fost  impus de către elevi şi nu mi se pare corect să deconteze eventuale decizii greşite cei care nu au avut nicio tangenţă”, a declarat Cîmpeanu. 

Întrebat dacă consideră drept o bătaie de joc pentru copii sistemul de învăţământ online impus, Cîmpeanu a explicat că a trebuit îmbinat interesul pentru educaţie cu interesul pentru sănătate. 

”Va trebui să îmbinăm interesul pentru educaţie şi interesul pentru sănătate. Am spus şi atunci, spun şi acum acelaşi lucru, catastrofă educaţională. Simplu. Am spus, am  găsit şi o sintagmă, şcolile se închid ultimele şi se deschid primele, de închid dacă trebuie neapărat să se închidă. Uneori a reuşit lucrul ăsta, alteori a reuşit mai puţin”, a declarat Cîmpeanu. 

În ceea ce priveşte rezultatele la testele naţionale din acest an, ministrul spune că speră ca rezultatele să fie la fel ca cele de anul trecut. 

”Îmi place să cred că vom avea rezultate cel puţin la fel ca anul trecut. Condiţiile nu diferă foarte mult”, a declarat Sorin Cîmpeanu