11.1 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 23:41
No menu items!

Chiriile în București au crescut în februarie cu 2%

spot_img

Chiriile în București au crescut în februarie cu 2%

Piaţa închirierilor rezidenţiale din Bucureşti a marcat în luna februarie o creștere de până la  2%, situaţie care nu s-a mai repetat din 2008, potrivit unui comunicat al Anunturiparticulari.ro.

Cartierul cu cea mai scăzută chirie, în medie, din Capitală, în luna februarie, este Ferentari, în această zonă putând fi plătită o chirie cu 30% mai mică la garsoniere şi apartamente de 3 camere şi până la 48% sub nivelul mediu al oraşului pe segmentul unităţilor de două camere.

Chiria medie în acest cartier, pentru o garsonieră este de 161 euro pe lună, iar pentru opt euro în plus, se poate închiria un apartament cu două camer. Pentru o locuință cu trei camera, prețul ajunge la 328 euro.

Zona Dorobanţi se regăsește în topul celor mai ridicate chirii, chiria în cel mai scump cartier bucureştean ajungând să fie şi cu peste 60% mai mare decât chiria din cea mai ieftină zonă pe segmentul apartamentelor de două camere.

În ceea ce priveşte chiriile, Dorobanţi se situează cu 30-35% peste media Bucureştiului pe segmentul garsonierelor şi al apartamentelor de două camere. Chiria medie solicitată de proprietari pentru o garsonieră în Dorobanţi ajunge la 294 euro, pentru apartamentele de două camere până la 440 euro, iar pentru cele de trei camere în jur de 765 euro.

La nivelul Capitalei, pentru o garsonieră, proprietarii au cerut în februarie o chirie medie de 227 euro, în creştere cu 1% faţă de ianuarie 2013. Raportat la un interval de 12 luni, chiria medie s-a depreciat uşor însă, de la 230 euro.

Pentru două camere, statisticile au înregistrat în februarie a două lună consecutivă de creştere a chiriei, ajungând în prezent  la 325 euro, cu 1% mai mare comparativ cu luna ianuarie 2013. În cazul apartamentelor de două camere, se observă creşteri în aceleaşi marje, inclusiv pe un interval de 12 luni, chiria medie solicitată în februarie 2012 fiind de 322 euro.

Apartementele de trei camere au înregistrat cea mai mare creştere de la o lună la alta. În ianuarie 2013, proprietarii solicitau o chirie medie de 439 euro, iar în februarie, nivelul a crescut cu 2%, până aproape de 450 euro. În comparaţie cu luna februarie a anului trecut, chiriile au scăzut uşor, cu aproximativ 1%.

Singurele tipuri de apartamente care au marcat scăderi ale chiriei au fost cele de patru camera pentru care proprietarii au cerut în februarie o chirie medie de 642 euro, în scădere cu 5% pe un interval de 30 de zile. Raportat la aceeaşi perioadă a anului 2012, deprecierea nu mai este atât de accentuată, în februarie 2012, chiria medie cerută de proprietari fiind de aproximativ 655 euro.

C.I.