Chinezii investesc peste jumătate de miliard de euro în Termocentrala Mintia

Chinezii vor investi peste jumătate de miliard de euro în Termocentrala Mintia

Chinezii vor investi peste jumătate de miliard de euro în Termocentrala Mintia

O companie chineză va investi peste 500 de milioane de euro în modernizarea grupurilor energetice 3 și 4 de la Termocentrala Mintia. Investiția se face sub forma unui credit pe 20 de ani, cu dobândă de 2%, ce va fi perfectat între Compania Națională de Electricitate și Inginerie din China și Complexul Energetic Hunedoara (CEH).

Compania chineză este producător de utilaje pentru sectorul energetic, iar echipamentele necesare Termocentralei Mintia vor fi montate pe cheltuiala acesteia, urmand ca CEH să restituie banii în rate egale, calculate la aproximativ un milion de euro pe lună.

“Ei vin, montează instalațiile, apelează la forța de muncă locală, pe care o platesc ei. După ce terminăm și facem recepția lucrării, timp de 20 de ani vom returna banii, cu o dobândă de 2%”, a precizat directorul CEH, Daniel Andronache.

Contractul dintre cele două părți ar putea să fie semnat în maximum două luni, discuțiile tehnice și financiare fiind încheiate. Urmează să fie stabilite detaliile care țin de partea juridică și economică a contractului, pentru ca achiziția să corespundă cerințelor legale.

Prima investiție care va fi efectuată la Termocentrala Mintia va fi construcția și montajul unei instalații de desulfurare și retehnologizarea grupului energetic 4. Proiectul va începe în acest an și este evaluat la aproximativ 200-300 de milioane de euro.

Următoarea etapă va include continuarea lucrărilor la instalația de desulfurare a grupului energetic 3, dezvoltarea unui sistem de producere a energiei electrice pe sistem de gaz metan și a unei rețele de microhidrocentrale.

După ce românii vor  construi  o primă hidrocentrală se va dezvolta un lanț de producție hidro care să permită  ajungerea cu prețul energiei electrice între 35 și 40 de euro pe MWh, cost de producție cu care să se poate ieși pe piața europeană pentru a vinde energie. Prima microhidrocentrală va fi pe Mures, folosind barajul existent la Mintia. Construcția și montajul instalațiilor de desulfurare vor fi încheiate până în anul 2016, investiția fiind prioritară. Fără aceste tehnologii se încalcă prevederile de mediu stabilite de Uniunea Europeană, iar termocentrală va avea probleme în funcționare.

În prezent, producția zilnică de energie a CEH este de 410 MW, din care Termocentrala Mintia asigură 300 MW, iar diferența este realizată de Termocentrala Paroșeni.

Ștefan Tănăsescu

 

NICIUN COMENTARIU