9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:51
No menu items!

China se teme de un al doilea val de coronavirus, din cauza afluxului de străini

spot_img

Creşterea numărului de cazuri importate de coronavirus în China sporeşte riscul ca ţara să treacă printr-un al doilea val de contagieri, a declarat duminică Mi Feng, purtător de cuvânt al Comisiei Naţionale de Sănătate, informează Reuters.

„China a înregistrat deja un total de 693 de cazuri provenite din afara ţării, ceea ce presupune că posibilitatea unui nou val de infecţii rămâne relativ ridicată”, a avertizat Mi Feng, informează Agerpres.

Potrivit dpa, China a raportat sâmbătă 5 decese şi 45 de cazuri noi de coronavirus, toate – cu excepţia unuia – fiind înregistrate la persoane care au fost diagnosticate după ce au sosit în ţara asiatică din alte state ale lumii. Unicul caz local raportat de chinezi s-a înregistrat în provincia Henan, iar cele 5 decese s-au produs în provincia Hubei, epicentrul iniţial al epidemiei de coronavirus, care între timp a ridicat măsurile stricte de carantină impuse din luna ianuarie.

De la izbucnirea epidemiei, la sfârşitul anului trecut, în China au fost raportate oficial 3.300 de decese şi 81.439 de contagieri.