11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 6:51
No menu items!

China a început căutările avionului Malaysia Airlines pe propriul teritoriu

spot_img

malaysia-airlines

China a început operaţiunile de căutare pe propriul teritoriu, la zece zile după dispariţia avionului Boeing 777, a anunţat marţi un oficial chinez, adăugând că nimic nu implică pasagerii chinezi într-o deturnare, relatează AFP.

China a început căutările în regiunile ţării situate pe „coridorul aerian nord”, posibila traiectorie a avionului după dispariţia sa, a declarat ambasadorul chinez în Malaezia, Huang Huikang, citat de agenţia China Nouă.

Ancheta privind pasagerii chinezi nu a scos la iveală niciun element care să „demonstreze că pasagerii chinezi ar fi putut deturna avionul sau ar fi fost autorii vreunui atentat”, a precizat Huang.

Dintre cele 239 de persoane aflate la bordul cursei MH370 a Malaysia Airlines, pe ruta Kuala Lumpur – Beijing, 153 erau cetăţeni chinezi.

Ultima poziţie cunoscută a aeronavei Boeing 777, potrivit unui semnal prin satelit, sugerează traiectorii fie spre sud, de-a lungul unui arc care merge din Indonezia în Oceanul Indian, fie spre nord, pe un arc care merge dinspre nordul Thailandei către Kazahstan.

Căutările se concentrează acum pe aceste două coridoare aeriene, regiunile din vestul Chinei – Tibet şi Xinjiang – situându-se în zona acoperită de „coridorul nordic”.

C.A.