12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 9:54
No menu items!

China şi UE agreează o soluţionare a disputei privind panourile solare

spot_img

China şi UE agreează o soluţionare a disputei privind panourile solare

China şi Uniunea Europeană au ajuns la un puct comun în rezolvarea disputei legată de panourile solare prin discuţii referitoare la „garanţii de preţ”, a declarat vineri ministrul chinez al comerţului Gao Hucheng, în urma unei întâlniri la nivel ministerial între cele două părţi.

În cadrul întâlnirii dintre cele două părţi au fost abordate probleme legate de cooperarea bilaterală economică şi comercială, inclusiv cea legată de produsele fotovoltaice.

La începutul lunii iunie Comisia Europeană a anunţat că va impune taxe provizorii asupra panourilor solare chineze, iar Beijingul la rândul său a demarat o anchetă antidumping asupra vinurilor importate din Uniunea Europeană.

Guvernul chinez şi companiile chineze producătoare de produse fotovoltaice au păstrat un contact strâns cu Comisia Europeană în legătură cu discuţii privind „garanţii de preţ”, potrivit agenției Xinhua.

Beijingul a îndemnat UE să ia în calciul cooperarea generală China-UE şi să aibă o atitudine pragmatică.

C.I.