10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 14:23
No menu items!

Chevron confirmă că a reluat operaţiunile de explorare în perimetrul Siliştea din judeţul Vaslui

spot_img

pungesti

Compania americană Chevron a confirmat, printr-un comunicat, că și-a reluat operaţiunile în perimetrul Siliştea din comuna Pungeşti, judeţul Vaslui.

”Chevron intenţionează să realizeze exclusiv activităţi de explorare, folosind tehnologii convenţionale, în perimetrul EV-2, conform permiselor pe care le-am obţinut la începutul lunii octombrie 2013”, au afirmat oficialii Chevron.

Aceștia au adăugat că operaţiunile vor respecta acordurile de mediu în baza cărora operează compania.

”Prioritatea noastră este să desfăşurăm aceste activităţi într-un mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător, în conformitate cu acordurile de mediu pe baza cărora operăm. Chevron îşi reiterează angajamentul de a avea relaţii constructive şi pozitive cu comunităţile unde îşi desfăşoară activitatea şi de a continua dialogul cu publicul interesat, comunităţile locale şi autorităţile, despre proiectele sale”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii Chevron au ajuns, luni dimineaţă, cu mai multe utilaje la perimetrul concesionat din localitatea Siliştea, unde urmează să înceapă lucrările pentru montarea primei sonde de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui, activitate pentru care autorizațiile au fost emise în octombrie.

Aproximativ 100 de protestatari au încercat să blocheze accesul pentru reprezentanții companiei Chevron, însă jandarmii au reușit să elibereze drumul.

SZ