22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 14:15
No menu items!

Charles va fi încoronat astăzi. Va domni sub numele de Charles al III-lea

spot_img

Primul în linia de succesiune, prințul Charles, va fi proclamat, astăzi, Rege al Marii Britanii. El va deveni Charles al III-lea.

Există, de asemenea, un nou titlu pentru soția lui Charles, Camilla, care devine Regina Consort.

În vârstă de 73 de ani, Charles este cel mai în vârstă membru al familiei regale britanice care a urcat vreodată pe tronul Regatului Unit.

Operaţiunile London Bridge şi „Operaţiunea Unicorn” au fost activate odată cu moartea Reginei Elisabeta a II-a. Operaţiunea UNICORN este protocolul stabilit în acest caz, în care suverana s-a stins din viaţă în Scoţia.

Aceasta prevede, în primul rând, suspendarea imediată a lucrărilor în Parlamentul Scoţian, timp de cel puţin 6 zile, pentru a permite autorităților să se pregătească pentru înmormântarea de stat. 

Palatul Holyrood, Catedrala Saint Giles și Parlamentul scoțian vor fi în centrul evenimentelor. Parlamentul va pregăti o moțiune de condoleanțe în termen de 72 de ore de la reluarea ședinței, cu o carte de condoleanțe deschisă publicului amenajată în acest loc. 

Sicriul reginei va fi depus mai întâi la Palatul Holyrood, apoi în Catedrala St Giles, unde va fi oficiată o slujbă. După aceasta, sicriul va fi transportat la Londra cu trenul și va fi întâmpinat de primul ministru și de miniștrii cabinetului. 

Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată la capela memorială Regele George al VI-lea, alături de părinții ei, în Castelul Windsor. Charles va fi proclamat oficial rege, în cursul zilei de astăzi, la Palatul St James din Londra, în fața unui organism ceremonial cunoscut sub numele de Consiliul de Aderare.

Iar funeraliile Reginei vor avea loc peste 10 zile. 

Mii de oamenii s-au adunat în fața Palatului Buckingham

Regina Elisabeta a II-a, cel mai faimos monarh din lume, a murit joi, la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia, alături de familia sa şi de fiul său, prinţul Charles, care i-a succedat automat. 

La scurt timp după anunțul că Regina Elisabeta a doua a încetat din viaţă la reşedinţa de vară de la Balmoral, fiul ei, Regele Charles a transmis un mesaj care a impresionat o lume întreagă:

„Moartea iubitei mele mame, Majestatea Sa Regina, este un moment de cea mai mare tristeţe pentru mine şi pentru toţi membrii familiei mele. Plângem profund trecerea în nefiinţă a unei Suverane preţuite şi a unei Mame foarte iubite. Ştiu că pierderea ei va fi profund resimţită în întreaga ţară, în Regate şi în Commonwealth, precum şi de nenumărate persoane din întreaga lume. În această perioadă de doliu şi de schimbare, familia mea şi cu mine vom fi mângâiaţi şi susţinuţi de de respectul şi de afecţiunea profundă pe care i-o purtam Reginei”.

Mii de persoane s-au adunat în fața Palatului Buckingham din Londra. Oamenii au venit după ce au aflat vestea tristă a decesului Reginei Elisabeta a II-a.

Şi la noi în ţară, zeci de oameni au adus, de aseară, candele şi flori în faţa Ambasadei Regatului Unit, în semn de solidaritate cu poporul britanic. 

De la aflarea veștii, buchetele de flori au început să apară pe zidul ambasadei. Atât românii, cât şi englezii care trăiesc în România şi-au făcut drum prin centrul Capitalei pentru a transmite un gând pentru regină.

                                                                                                                  Adina Silav