17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 16:16
No menu items!

CFR Marfă anunţă încheierea de noi contracte

spot_img

Procedura de privatizare a CFR Marfă este în grafic, dar ar putea fi reluată dacă nu se încheie în termenul stabilit, adică până la jumătatea lunii octombrie, a declarat marți ministrul

Conducerea CFR Marfă a găsit fonduri pentru încheierea unor noi contracte de transport și invocă necesitatea adoptării unor „politici comerciale flexibile”, în ciuda disponibilizărilor masive pe care le pregătește de la 1 iunie.

Astfel, CFR Marfă a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă, că a câştigat licitaţia organizată de către Centrala Electrică de Termoficare Govora pentru atribuirea contractului de transport pe calea ferată de cărbune tip lignit, pe 2 relaţii de transport, respectiv staţia CF Berbeşti, până la C.E.T. Govora şi C.F.R. Alunu până la C.E.T. Govora.

Contractul de transport va fi încheiat pe o perioada de un an, iar cantitatea de cărbuni transportată va fi de 2,4 milioane de tone.

SNTFM CFR Marfă este în continuare constrânsă să ia măsuri drastice în vederea redresării activităţii, pentru a avea şansa reîntoarcerii la un grafic de creştere normală. În această perioadă, piaţa transportului feroviar de marfă s-a redimensionat, fapt ce duce la o maturizare a acesteia, iar în noile condiţii CFR Marfă urmăreşte dezvoltarea permanentă a relaţiilor cu clienţii prin fidelizarea şi păstrarea celor existenţi şi atragerea de noi parteneriate, toate aceste fiind posibile doar prin adoptarea unor politici comerciale flexibile.

Dan Valentin Belcea

director general CFR Marfă

Alexandru Maghiar