8.5 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 10:27
No menu items!

CFR Marfă a făcut profit! Din disponibilizări și din vânzarea la fier vechi a vagoanelor

spot_img

După ce a estimat datorii de peste 100 milioane de euro în 2014, a vândut mii de vagoane la fier vechi și a „scăpat” de aproape 3.000 de oameni, CFR Marfă se laudă cu un profit de aproximativ 5,4 milioane de euro

CFR_lucrari

În bugetul de venituri și cheltuieli rectificat al companiei CFR Marfă pentru anul 2014, este prevăzut un profit de 23,69 milioane de lei și plăți restante de peste 208,5 milioane de lei.

Surse din CFR au explicat pentru Sursa Zilei că CFR Marfă înregistrează profit după ce a tăiat și vândut mii de vagoane prin Bursa Română de Mărfuri

Peste 2.500 de vagoane au fost tăiate pentru a fi vândute la fier vechi cu aproximativ 200 de euro/tonă. Vagoanele au fost valorificate ca deșeuri, dar greutatea acestora diferă. Un vagon de marfă poate cântări aproximativ 18 tone, CFR Marfă a evaluat vagoanele pentru vânzare la aproximativ 14 tone. Vagoanele pe roți sunt dezmembrate și valorificate ca deșeuri feroase și neferoase. La jumătatea acestei luni, Bursa Română de Mărfuri organizează din nou licitații pentru vânzarea deșeurilor feroase și neferoase provenite din tăierea vagoanelor pe roți.

surse avizate din CFR Marfă

CFR Marfă a făcut economie de 1 milion de euro pe lună, odată cu trimiterea în șomaj a 2.500 de oameni. Liderii de sindicat din cadrul companiei spun că în 2014, aproape 3.000 de oameni au fost trimiși în șomaj sau au ieșit la pensie. În perioada septembrie-decembrie, CFR Marfă a făcut economie de cel puțin 4,8 milioane de lei, bani pentru fondul de salarii.

Pentru finalul anului trecut, CFR Marfă a estimat un număr de 6.476 salariaţi şi un câştig mediu lunar 2.475 lei/salariat.