15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 11:50
No menu items!

Certificatul COVID ar putea fi folosit în restaurante când incidența trece de 3 la mie

spot_img

Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, că certificatul verde ar putea fi folosit și în restaurante, atunci când incidența COVID trece de 3 la mie.

„Nu vreau să mai închidem activitățile economice la incidența peste 3 la mie și ca să rămână deschise trebuie să avem o soluție de monitorizare. Restaurantele pot să rămână deschise, este o propunere, vedem ce zice CNSU”, a spus premierul.

Florin Cîțu a menționat că o decizie în acest sens va fi luată cel târziu săptămâna viitoare, fiind discuții în care sunt implicate mai multe instituții.

Premierul a anunțat, duminică, în videoconferința cu prefecții, că propune folosirea certificatului verde pentru organizarea nunților în localitățile cu incidență de peste 3 la mie.

Certificatul verde, folosit pentru călătoriile în Uniunea Europeană, atestă dacă o persoană este vaccinată, dacă are teste negativ la COVID sau dacă a trecut prin boală.

                                                                                                                  Adina Silav