15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 14:36
No menu items!

Cererile Rusiei pentru a opri războiul: Ucraina depune armele, recunoaște pierderea Crimeei, independența Donbas și nu intră în NATO

spot_img

Rusia cere Ucrainei să înceteze acţiunile militare, să modifice constituţia pentru a consacra neutralitatea, să recunoască Crimeea ca teritoriu rus şi să recunoască republicile separatiste Doneţk şi Lugansk ca teritorii independente, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform Reuters.

Peskov a declarat pentru Reuters că Rusia a transmis Ucrainei că este dispusă să-şi oprească acţiunea militară dacă Kievul îndeplineşte condiţiile stabilite.

Aceasta fost cea mai explicită declaraţie a Rusiei de până acum în ceea ce priveşte condiţiile pe care vrea să le impună Ucrainei pentru a opri aşa-numita ”operaţiune militară specială” în Ucraina.

Peskov a afirmat că Ucraina cunoaşte condiţiile ”şi i s-a spus că ‘’toate acţiunile pot fi oprite într-o clipă.”

În ceea ce priveşte neutralitatea, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a spus că Ucraina “ar trebui să facă amendamente la constituţie conform cărora Ucraina ar respinge orice obiectiv de a adera la orice bloc. Acest lucru este posibil doar prin modificarea constituţiei”.

“Am mai vorbit despre cum ar trebui să recunoască Crimeea ca teritoriu rus şi independenţa republicilor Doneţk şi Lugansk. Şi asta este tot. Se va opri într-o clipă”, a subliniat oficialul rus.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a insistat că Rusia nu încearcă să impună alte pretenţii teritoriale asupra Ucrainei.

”Oprim, într-adevăr, demilitarizarea Ucrainei. O vom termina. Însă esenţial este ca Ucraina să înceteze acţiunea militară. Ar trebui să-şi oprească acţiunea militară şi atunci nimeni nu va trage”, a continuat el.

A treia rundă de negocieri ruso-ucrainene

Solicitările Rusiei au venit în contextul unei noi runde de negocieri dintre delegaţiile ucraineano-ruse, care au loc luni.

A treia rundă de negocieri a început luni după-amiază în Belarus, transmite agenţia Interfax, în a 12-a zi a invaziei ruse în Ucraina, relatează Agerpres.

Negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak, consilier al şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, a declarat mai devreme că membrii celor două delegaţii nu vor vorbi despre condiţiile propuse înainte să fie convenite ”poziţii comune”.

Conform Interfax, cele două părţi vor discuta trei grupuri de teme majore, respectiv soluţionarea politică a conflictului, aspectele umanitare şi chestiunile militare.

                                                                                                                  Adina Silav