10.2 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 9:31
No menu items!

Cerere uriașă pentru temutele drone Bayraktar. Producătorul turc are o listă de așteptare de trei ani

spot_img

Baykar, celebrul producător turc de drone care a furnizat vehicule aeriene fără pilot la bord folosite de Ucraina împotriva invaziei rusești, susține că cererea a crescut atât de mult încât are o listă de așteptare de trei ani.

Haluk Bayraktar, directorul general al firmei turcești de apărare Baykar, a declarat într-un interviu acordat fundației ucrainene Come Back Alive că, în prezent, compania are capacitatea de producție pentru a construi 20 de drone Bayraktar TB2 pe lună, dar dorește să mărească această capacitate cu o nouă unitate în Ucraina, pe care a acceptat să o construiască anul trecut, potrivit Insider.

„Vedem Ucraina ca pe partenerul nostru strategic”, a declarat Bayraktar, adăugând că societatea s-a angajat deja în construirea fabricii ucrainene.

„Noi ne-am angajat în construirea unei fabrici în Ucraina, a unui centru de cercetare și a unui centru de excelență în producție, unde am dorit să construim toate sistemele”, a spus el.

Bayraktar a declarat pentru fundația Come Back Alive că o creștere bruscă a cererii pentru UAV-urile companiei a însemnat că aceasta a fost „rezervată pentru aproximativ 3 ani”.

„Pe măsură ce aceste sisteme s-au dovedit a fi decisive, tot mai multe țări sunt interesate de ele”, a spus el.

Dronele Baykar, în special faimoasele sale drone Bayraktar TB2, au căpătat un rol proeminent în eforturile armetei Ucrainei de a se apăra împotriva Rusiei, fiind decisive în distrugerea tancurilor și vehiculelor blindate rusești.

În iunie, compania a donat Ucrainei trei drone Bayraktar TB2, după ce a refuzat 20 de milioane de dolari din fonduri crowdfunding. Compania a cerut ca fondurile să fie redirecționate către „poporul luptător din Ucraina”.

                                                                                                                   Adina Silav