11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 7:25
No menu items!

Centru comercial din Suceava, complet distrus într-un incendiu

spot_img

Flăcările au cuprins întreaga clădire, pe o suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi

Pompieri_SZ

Un incendiu puternic a izbucnit, luni dimineaţă, într-un complex comercial de la marginea municipiului Suceava. Flăcările au cuprins întreaga clădire, pe o suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi, iar pentru stingerea focului intervin toate echipajele de pompieri din zona Sucevei.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, incendiul a izbucnit în jurul orei 8.00, la complexul comercial aflat în comuna Şcheia, pe DN 17, la intrarea în municipiul Suceava dispre Gura Humorului.

Focul s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 5.200 de metri pătraţi, arzând întregul complex comercial, în care se află mai multe magazine. La faţa locului au fost trimise şi intervin toate echipaje de pompieri din Suceava, Gura Humorului şi Fălticeni.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a spus că intervenţia pompierilor este una dificilă şi de durată, având în vedere faptul că toată clădirea este cuprinsă de flăcări. În complexul comercial în care a izbucnit incendiul se află magazine care vând haine, încălţăminte, produse alimentare, obiecte de menaj.

Circulaţia pe DN 17, în zona complexului comercial, se desfăşoară cu dificultate, din cauza intervenţiei pompierilor.