15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 19:36
No menu items!

Celebrul psihiatru Bellu Bengescu, arestat pentru trafic de droguri, și-a recunoscut vina

spot_img

Medicul psihiatru Cristian Bellu Bengescu, fost coordonator al secției de toxicomani a spitalului Al. Obregia, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii

Cristian_Bellu_Bengescu

Medicul psihiatru Cristian Bellu Bengescu, unul dintre cei mai buni doctori în tratarea dependenţei de narcotice şi expert al Comisiei Europene în domeniu, a fost arestat, în noiembrie 2014, pentru trafic de droguri.

Procurorii DIICOT spun că Bengescu a prescris de mai multe ori metadonă, un substitut al heroinei, unor persoane care nu aveau nevoie de aşa ceva. Medicamentele, decontate de stat, erau vândute apoi dependenţilor. Medicamentele de acest gen sunt suportate din bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, iar prin prescrierea fără drept a rețetei medicale, se produce un prejudiciu.

Din materialul probatoriu administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că, în scopul obţinerii de foloase materiale necuvenite, inculpatul Bengescu Bellu Cristian Gheorghe, în calitate de medic şi în cadrul unei unităţi medicale, a prescris unui pacient, într-o perioadă de 27 de zile, un tratament de substituţie cu droguri de mare risc în cuantum de 6840 de comprimate Sintalgon de 2,5 mg, deşi tratamentul necesar pacientului, conform fişei medicale, era în cuantum de 2280 de comprimate pentru o perioadă de 30 de zile

comunicat DIICOT

Anchetatorii au susținut că în schimbul rețetelor, Bengescu a primit 600 de lei în două tranșe, la ultima dintre ele fiind prins în flagrant, după ce a prescris mai multe comprimate de Metadonă – Sintalgon și a primit banii.

Cristian Bellu Bengescu a fost șeful clinicii de toxicomani a spitalului Al. Obregia și expert al Consiliului Europei în toxicomanii. După ce s-a pensionat, a rămas doar la un cabinet particular de psihiatrie din sectorul 6.

Conform portalului instanțelor, medicul și-a recunoscut vina.

proces_bengescu

Acordul de recunoaștere a vinovăției este una din noutățile sistemului judiciar și presupune ca inculpatul să încheie o înțelegere cu procurorul, cu privire la pedeapsă și modalitatea de executare a acesteia. Practic, când ajung în fața magistraților, atât procurorul de ședință cât și inculpatul doar aduc la cunoștință judecătorului pedeapsa stabilită, astfel că procesul propriu-zis durează doar 2-3 termene de judecată. Decizia rămâne definitivă.

Marilena Nedelcu
Maia Constantin