17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 16:11
No menu items!

Cele mai mari universități din țară îl cheamă pe fostul profesor Klaus Iohannis la o reformă în educație

spot_img

Consorțiul Universitaria, din care fac parte cinci dintre cele mai mari unități de învățământ superior din țară, propune ca până la sfârșitul acestui an să fie adoptată o reformă în educație și cercetare, document care să fie agreat și semnat de toate partidele politice parlamentare, relatează Mediafax.

Din Consorțiul Universitaria fac parte Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara. Reprezentanții Consorțiului cer Guvernului implementarea unor măsuri pentru o reformă a învățământului superior și cercetării în România.

Principalele obiective ale sistemului de învățământ superior, conform comunicatului Consorțiului, sunt acelea de a genera cunoaștere, de a produce idei novatoare, soluții pentru problemele sociale și economice ale României (prin sistemul de cercetare), de a forma resursă umană de calitate (prin programele de educație și formare) care să implementeze aceste soluții în piața muncii, în societate și în economie, pentru a crea o calitate a vieții mai bună pentru toți românii.

Printre măsurile propuse se numără acordarea unor burse de merit și sociale conform unor condiții clare, întărirea autonomiei universitare, împrumuturi garantate public acordate tinerilor pentru studii, locuri de cazare pentru studenți/elevi în cămine/locuințe, finanțarea proiectelor de cercetare, precum și „redesenarea” hărții învățământului superior românesc, printr-o clasificare a universităților în funcție de misiunea asumată și de anvergura lor internațională.