Cele 7 forme ale vinovăției. Cum scapi de manipularea emoțională

Tehnici de vindecare a sentimentului de vinovăție prezentate de antrenorul de dezvoltare personală Marius Simion

vinovatie

Vinovăţia este emoţia cea mai legată de slăbirea încrederii în sine. Oamenii care simt des vinovăţie sunt programaţi să nu aibă încredere în ei. Vinovăţia nu te ajută la nimic, doar îţi distruge încrederea în tine. Iar după ce te simţi vinovat, eşti pregătit să te manipuleze emoţional toată lumea din jurul tău. Acest material te pregăteşte să îţi vindeci emoţiile distructive, să îţi recâştigi încrederea în tine, să îţi cunoşti Eul tău adevărat, să poţi trăi viaţa aşa cum meriţi.

Conceptul face parte din cursul de Programare Neurolingvistică (NLP) al lui Marius Simion, antrenor de NLP și dezvoltare personală, fondator al proiectului NLPmania.

Manipularea prin vinovăţie 

Structura ta psihologică nu suporta vinovăţia. Sentimentul că eşti vinovat, pe drept sau pe nedrept, te face să te simţi nervos şi să ajungi la boli de inimă sau, şi mai rău, să îţi împietreşti sufletul şi să nu mai simţi nicio emoţie. Această formă de manipulare este foarte frecvenţă şi cred că a fost dintotdeauna.

Specia umană este sensibilă la suferinţă altuia, avem acei neuroni oglinda care imita în noi, tot ceea ce vedem în ceilalţi.

Dacă văd bucurie la cineva, mă bucur şi eu, îi simt acea bucurie în mine. Dacă văd suferinţa, o parte din mine începe să sufere, imitând suferinţa celui la care mă uit. Nu putem scăpa de umanitatea noastră, ne va bântui cât timp o să trăiască ultimul om pe pământ. Am fost manipulaţi de mici prin această sensibilitate a noastră, prin teama noastră de suferinţă. Această formă de manipulare e cea mai josnică şi perversă, dar, din păcate, e aplicată de 90% dintre oamenii din jurul nostru.

Ca să reuşeşti să te dezvolţi, trebuie să vindeci rănile pe care le porţi cu tine din trecut. Majoritatea acestor răni au în ele şi o doză de vinovăţie. Vinovăţia te face să blochezi elementele cele mai importante ale dezvoltării tale.

Ce nu mai poți face dacă păstrezi vinovăţia şi nu o vindeci:

– nu poţi să te accepţi atâta timp cât te învinovăţeşti pentru erori reale sau false

– nu poţi să te ierţi pentru faptul că uneori ai greşit şi ai adus suferinţă în viaţa ta

– nu poţi să te iubeşti pentru că te consideri un om care nu merită iubirea

– apar probleme în relaţiile cu alte persoane pentru că tu cauţi permanent aprobarea altora (pentru că îţi e dificil să fii tu de acord cu propriul tău Eu)

Manipularea nu înseamnă doar să te laşi convins să faci ceva ce nu voiai, ci înseamnă distrugerea încrederii în tine. Când cineva te face să te simţi vinovat, îţi refuza calitatea de om liber să alegi. În fiecare moment în care te simţi vinovat, tu trăieşti o dramă care îţi micşorează stima de sine şi te face să scazi în proprii tăi ochi.

Cum funcţionează vinovăţia

De când erai mic, ai auzit expresii de genul “ai făcut ceva rău” sau “ai făcut bine”. Cu alte cuvinte, ţi-a fost programată nevoia de a aştepta apreciere de la cineva.

Te simţi bine când eşti lăudat şi apreciat, pentru că de mic ai fost lăudat când ai făcut ceva “bine”. Problema e că nimeni nu ştie dacă ceva e “bine” sau e “rău”, aşa că acum îţi bazezi vinovăţia pe un sistem de referinţă subiectiv şi relativ, condiţionat doar de modul de gândire al celor care te-au crescut. De exemplu, în unele culturi, un copil e învăţat de mic să fure, iar adultul îi spune că asta e “bine”, aşa că nu se simte vinovat pentru că fură.

Însă în alte culturi, lucrurile se întâmplă exact pe dos. Bineînţeles că fiecare dintre culturi considera că cealaltă greşeşte. Dacă laşi la o parte subiectivismul tău, ai putea să fii uimit când îţi dai seama că nu ştim exact ce e bine şi ce e rău, ci doar societatea a construit nişte valori pe care cei mai numeroşi le-au impus celor mai puţin numeroşi şi mai lipsiţi de putere.

De când eram mic, am fost făcut să mă simt vinovat când greşeam. Dar acum mă întreb de unde ştie societatea ce e corect şi ce e greşit? Corectitudinea şi greşeala sunt absolute sau relative? Sunt doar nişte convenţii adoptate de majoritatea sau sunt legi ale universului? Oricum ar fi, ştiu sigur că vinovăţia seacă de energie psihică pe orice om şi îl duce în pragul autodistrugerii. Şi toate acestea doar cu scopul de a “reeduca”, de a “pune pe drumul bun” pe acea persoană, cu alte cuvinte, de a decide altul în locul meu ce trebuie să gândesc şi să fac.

Societatea te vrea vinovat

Dacă scapi de vinovăţie, eşti un om liber. Dar societatea te manipulează aşa de bine, încât, dacă nu te simţi vinovat, te vei considera un om rău, un om căruia “nu îi pasă”. Societatea considera că dacă te simţi vinovat, eşti un om corect, iar dacă nu te simţi vinovat, pur şi simplu eşti periculos. Când cineva scapa de dorinţa de a face pe plac altor oameni, începe să îşi facă lui însuşi pe plac. La început, nu aveam timp să fiu fericit, pentru că făceam pe placul tuturor, iar de mine nu mai aveam vreme. Acum însă mi-am dat seama că pentru a ajuta pe alţii, trebuie să fiu fericit eu prima dată.

Un om nefericit nu poate să ajute pe nimeni

Dar nu poţi să scapi din capcana suferinţei şi să treci la fericire dacă nu refuzi să te simţi vinovat. Imediat când tu începi să îţi doreşti să fii fericit, cineva din cercul social apropiat (familie, prieteni, partener) o să facă ceva ca să te simţi vinovat.

“Nu ai voie să fii fericit, dacă altul nu este fericit.” Cam aşa sună aceasta manipulare. Când începi să te simţi fericit, cineva o să îţi arate obrazul şi o să îţi zică: “Ce ruşine să fii fericit când eu sunt nefericit!” Aici o să fie primul test al vinovăţiei tale. Dacă tu cazi în capcana vinovăţiei, fericirea pe care ai câştigat-o s-a dus.

Dar măcar ai câştigat ceva în schimbul ei? L-a ajutat pe acel om care te face să simţi vinovăţia? L-a făcut pe el să se simtă fericit? Sau e tot nefericit, dar acum te-a adus şi pe tine înapoi în acelaşi întuneric de unde ai plecat? În general, victimele sunt cele care te fac să simţi vinovăţia. Pentru că sufletul tău e nobil şi luminos, te laşi călcat în picioare de cei care nu fac decât să ceară de la alţii picături de fericire.

Tipuri de vinovăţie

1. Vinovăţia copilului

De când erai mic, ai fost certat când ai zis ce nu trebuia sau ai făcut ceva ce părinţii tăi nu doreau să faci. Dacă erai curios şi puneai 1000 de întrebări când părinţii erau obosiţi, ai fost poate certat şi ai simţit că greşeşti. Vinovăţia copilului ţi-a fost indusă prin sistemul de pedepse şi recompense, dar şi prin ce spuneau părinţii. Ai auzit poate replici de genul: “M-ai făcut de ruşine”. Aceste replici au un efect puternic asupra copilului care învaţă să se simtă vinovat de propria lui personalitate. Fără să îşi dea seama, părinţii îşi manipulează şi controlează în acest fel copiii, inducând în ei sentimentul de vinovăţie. Apoi ai crescut, dar nevoia de a face pe placul altora a rămas şi s-a întipărit şi mai puternic în psihicul tău, iar acum eu îţi spun că e momentul să scapi de ea şi să te simţi liber şi fericit. De fiecare dată când nu reuşeşti să mulţumeşti pe altul, observi că e nefericit şi te simţi vinovat. Aşa că ai ajuns ca prima dată să mulţumeşti pe toţi ceilalţi din jurul tău, iar dacă îţi mai rămâne timp, să te mulţumeşti şi pe tine. Dar rareori în viaţa îţi va rămâne timp să îţi dedici şi ţie dacă există oameni în jur care cer toată atenţia ta. Ai fost învăţat să crezi că dacă faci pe placul oamenilor, aceştia o să te aprecieze. Dar de cele mai multe ori se întâmplă exact pe dos. Cu cât faci mai mult poftele oamenilor, cu atât ei te consideră doar un instrument bun de folosit pentru propria persoană. Acesta este modul în care vinovăţia copilului îţi distruge încrederea în tine.

2. Vinovăţia părintelui

Un alt tip de vinovăţie este cea a părintelui. Dacă părinţii îşi manipulează copiii, uneori şi copiii folosesc metoda vinovăţiei şi îi spun părintelui: “Tu nu mă iubeşti, eşti rău”. Copilul ştie exact ce îl face pe părinte să se simtă vinovat şi găseşte cele mai bune propoziţii pentru a produce vinovăţie. Pentru ca manipularea este principala arma a părinţilor, copilul o să o înveţe rapid de la ei. Dacă părintele este manipulativ, copilul o să folosească şi el aceleaşi strategii. Deci, dacă copilul încearcă să manipuleze prin vinovăţie, el a învăţat asta de la un adult. Observă ce adult din mediul copilului foloseşte vinovăţia ca formă de control pentru a putea opri acest mecanism psihologic distructiv.

3. Vinovăţia în relaţia de iubire

Am fost programaţi să arătăm că ţinem la celălalt, nu doar să îl iubim, dar să fie necesar să ne demonstrăm iubirea prin preţul suferinţei noastre uneori. Aşa că în relaţia de cuplu, partenerul deseori profita de tine şi te face să te simţi vinovat pentru că el suferă. Dacă tu nu suferi împreună cu el, înseamnă că nu iubeşti suficient. Acest mod de manipulare prin vinovăţia iubirii este distructiv în cuplu. Poate că ai auzit fraze de tipul: “Dacă m-ai iubi, nu ai mai face asta” sau “Dacă nu faci asta, înseamnă că nu mă iubeşti”. Aceste fraze, de fapt, îţi comandă să te simţi vinovat dacă nu te porţi într-un anume fel. Dacă cumva faci ceva ce te face fericit, iar partenerul nu e de acord, atunci te va face să te simţi vinovat. Relaţia corectă implica faptul că amândoi să se simtă fericiţi fără să inducă vinovăţie celuilalt. O altă metodă folosită de partenerii de cuplu este să se pedepsească reciproc prin învinovăţire. Când partenerul tău e supărat pe tine, îşi aminteşte toate “relele” pe care i le-ai făcut în trecut şi cât de mult l-ai dezamăgit. Această formă de vinovăţie este începutul conflictelor majore ale unui cuplu.

4. Vinovăţia din societate

Acest tip de vinovăţie este cel care te face să nu ai succes în societate. A început la şcoală când profesorii îţi spuneau că eşti deştept, dar leneş, că poţi mai mult, dar nu vrei sau pur şi simplu te făceau incapabil. Pentru profesor, e convenabil şi uşor să îşi facă elevul să se simtă vinovat, iar elevul devine docil dacă i se induce vinovăţia. Pedeapsa cu închisoarea face parte tot din acelaşi tip de vinovăţie. Rolul închisorilor este să stai închis ca să te simţi vinovat pentru greşeala comisă de tine. În esenţă, închisoarea este un loc în care ar trebui să te transformi, să ieşi de acolo spăşit, cu coada între picioare, simţindu-te vinovat de crimele comise împotriva societăţii. Cu cât infracţiunea e mai gravă, cu atât ai mai mult timp să te simţi vinovat, stând în închisoare. Poate la origine ideea era bună, dar punerea ei în practică e dezastruoasă. Vinovăţia socială se întinde şi asupra comportamentelor tale în lumea din jurul tău. Cu cât ai fost mai condiţionat să te simţi vinovat social, cu atât eşti mai atent la reguli, mai politicos, mai serviabil şi atent la impresia pe care o faci altora. În general, persoanele care se gândesc tot timpul la “ce o să zică lumea” sunt sub puterea acestui tip de vinovăţie care le conduce destinul.

5. Vinovăţia sexuală

Vinovăţia sexuală e dată de normele impuse în cultura noastră de către religie şi societate. În timp, societatea şi religia au stabilit ce e “bine” şi ce e “greşit” din punct de vedere sexual. Problema “păcatului” este încă pentru multă lume o limită puternică în dezvoltarea personală. Sexualitatea a devenit ascunsă şi considerată ceva ruşinos, tocmai din cauza acestei vinovaţii impuse de religie. Există culturi religioase unde sexualitatea este la fel de normală ca şi mâncatul. Vinovăţia sexuală este unul dintre obstacolele cele mai puternice cu care te poţi confrunta în drumul dezvoltării tale. Problema cu vinovăţia e că eşti aşa de bine programat, încât îţi e greu să crezi că ceea ce tu credeai ar putea să te limiteze şi să fie complet eronat. Ţine minte că vinovăţia este doar o judecată raţională pe care cineva o emite despre noi. Nu este nimic mai mult decât o părere a cuiva în care noi am ajuns să credem.

6. Vinovăţia religioasă

Religia este maestrul absolut al vinovăţiei. Fără sentimentul de vinovăţie, religia nu supravieţuieşte. Sectele religioase folosesc vinovăţia în mod conştient. Leaderul unei secte spune cum trebuie să fie standardul de perfecţiune al oamenilor, apoi oamenii observă că ei nu au ajuns la acel standard. Acest mecanism de manipulare este caracteristic sectelor religioase. Din păcate, doar puţini preoţi şi călugări au suficientă credinţa încât să ajute oamenii fără să îi facă să se simtă vinovaţi. Vinovăţia te înjoseşte, nu te educa, te face să te simţi inferior, nu te creşte. Religia te vrea perfect, dar nu te lăsa liber să gândeşti singur şi să evoluezi. Te face să te simţi vinovat, de parcă vinovăţia a vindecat vreo greşeală până acum. Un om vinovat nu se schimbă, doar îşi forţează mintea să nu facă acele lucruri, dar nu s-a transformat cu adevărat.

7. Autoinvinuirea

Pe la vârsta de 13-15 ani, ne dezvoltăm complet un cod moral al nostru, propriu. Prindem din zbor fragmente de reguli morale de la cei cu care am crescut, iar în aceasta perioada de 13-15 ani, ne proiectăm propriul cod moral în care ajungem să credem că este adevărat. Apoi urmează cea mai distructivă formă de vinovăţie, cea autoimpusa. Atunci când îmi încalc propriile reguli, mă rănesc mai mult decât când încalc regulile altora şi ei mă fac vinovat. Acum sunt eu singur cel care se face vinovat. Mă simt neputincios, incapabil, leneş, comod, fără viitor. Autoinvinovatirea e inutilă pentru că mă uit la mine, cel din trecut. Cel care deja a făcut ceva, considerat greşit conform codului meu de valori. Dacă mă învinovăţesc, asta nu înseamnă că am găsit o soluţie să nu mai încalc în viitor codul de valori. În loc să mă gândesc la viitor, mă pedepsesc pentru trecut. Apoi situaţia se repetă şi mă simt şi mai rău, şi mai incapabil, îmi spun că nu am voinţa să rezist tentaţiei de a face ceva “rău”, ceva ce încalcă regulile în care cred.

Dar tocmai învinovăţirea proprie este cauza repetării. Dacă aş avea alt cod moral, poate regulă aceea nici măcar nu ar exista, poate că ar fi exact opusul ei în alt cod moral.

Când începi drumul dezvoltării personale, nu mai poţi gândi limitat, trebuie să începi să faci artificii de raţionament, pentru că realitatea, de cele mai multe ori, se schimba în timp, iar ceea ce ieri credeai că e negru, azi observi că e alb.

Ai păţit asta deja de multe ori în viaţa ta şi o să mai păţeşti. Pe măsură ce evoluezi, o să îţi pui tot mai des întrebarea dacă un lucru e alb sau negru, bun sau rău. Iar răspunsul corect este că acel lucru este şi bun, şi rău în acelaşi timp, depinde de momentul şi de contextul în care îl priveşti. Am vorbit despre vinovăţie pentru un motiv foarte important. Când te simţi vinovat, îţi distrugi singur încrederea în tine.

Vinovăţia e un război permanent în interiorul tău. Pe de o parte, ai un cod moral (care nu ştim dacă e just sau nu), iar pe de altă parte ai unele gânduri şi acţiuni care se lovesc de acel cod moral. Aşa că apare câte unul dintre tipurile de vinovăţie. Victima acestui război este încrederea ta în tine! Cu cât te simţi mai des vinovat, cu atât o vei pierde mai mult şi îţi vei sabota singur dezvoltarea.

Soluţii şi mod de viaţă

În NLP există o regulă de bază care zice că “Nu există eşec, există doar feedback”, adică poţi folosi în favoarea ta absolut orice primeşti, orice afli, pentru că nimic nu e greşit, ci orice informaţie îţi va completa propria ta hartă mentală.

Dacă tot ţi-am zis de această regulă, vreau să îţi amintesc încă una care spune că “În orice moment, luăm cea mai bună decizie pe care putem să o luăm”.

Nimeni nu gândeşte: “Acum vreau să iau o decizie proastă”. Tot timpul decidem maximum de profitabil pentru noi, bazându-ne pe informaţiile pe care le avem în acea clipă, pe puterile noastre din acel moment, pe capacităţile noastre.

Dacă mâine mă dezvolt şi sunt mai deştept, mai puternic, mai talentat, asta înseamnă că trebuie să mă simt vinovat pentru deciziile pe care le-am luat ieri când nu eram aşa de dezvoltat? Nu o să mă simt deloc vinovat pentru deciziile mele din trecut, ci o să le accept pentru că au fost făcute pe baza capacităţilor mele din acel moment.

Acest mod de a gândi şi de a trăi te face să scapi de vinovăţie şi să foloseşti mai multă putere spre dezvoltarea ta.

Tehnica pentru a scăpa de vinovăţie 

Primul pas important pe care îl ai de făcut este să recunoşti că eşti manipulat emoţional prin inducerea vinovăţiei.

Dacă ai făcut deja aceasta, atunci mergem mai departe.

Ruperea unei legături de manipulare nu se face prin negociere şi blândeţe. Cel care mă manipulează nu o să fie niciodată dispus să accepte că mă manipulează şi nici să mă lase liber.

Asta pentru ca manipularea pe care o exercită îi asigură lui un confort şi o stare de plăcere/fericire. Fără să manipuleze, nu ar obţine acea stare.

Aşa că nu o să accepte niciodată “de vorbă bună” să înceteze manipularea.

Când o persoană te manipulează, se foloseşte de tine emoţional sau fizic. Dar nu îţi oferă nimic în schimb decât ca să te liniştească, nu o face din suflet.

1. Ce urmează să faci este cel mai dificil pas pentru tine: să îi spui în faţă că ştii ce face! 

Acest pas este punctul-cheie. Dacă manipulatorul ştie că ţi-ai dat seama că te manipulează, deja pierde putere. Dar să ştii că nu o să recunoască asta. Nu te aştepta să zică: „Da, ai dreptate, te rog să mă ierţi că nu o să mai fac”.

O să nege că te manipulează şi ghici ce o să mai facă… O să te acuze tot pe tine şi o să te facă să simţi iar vinovăţie că ţi-a trecut aşa ceva prin minte!

Dar orice ar fi, trebuie să treci prin această etapă! Să îi spui că ai înţeles jocul sau manipulativ!

Chiar dacă e vorba de un părinte, un partener, un coleg, tot va trebui să îi spui în faţă.

2. Dacă nu te simţi încă în stare să te confrunţi faţă în faţă cu acea persoană, atunci aplici metoda scrisorii! 

Sau dacă acea persoană face parte din trecutul tău, poate te-a manipulat în trecut şi te-ai simţit vinovat, atunci poţi să îi trimiţi o scrisoare.

Dacă acea persoană a decedat sau nu o să primească scrisoarea, nu contează. Tu scrie scrisoarea ca şi cum ar ajunge sigur la destinatar, chiar dacă nu o trimiţi niciodată. La final de text, scrie-i acelei persoane cum te-ai simţit, cum te simţi acum când scrii şi, dacă poţi, scrie-i că l-ai iertat pentru acea perioadă din viaţă.

După ce ai scris scrisoarea, impacheteaza-o şi pune-o într-un plic şi scrie-i numele pe plic, apoi dă foc la plic şi scrisoare.

Poţi aplica oricare dintre aceste 2 metode. Prima e mai potrivită situaţiilor actuale, iar a doua e potrivită pentru situaţii care au legătură cu trecutul tău.

Oricare dintre ele este bună şi eficientă. Tu decizi care se potriveşte mai bine pentru tine.  Dă-mi un comentariu şi spune-mi care dintre metode îţi pare mai potrivită pentru tine să o aplici.

Olimpia Diaconiuc

NICIUN COMENTARIU