11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 17:42
No menu items!

Cel puţin 12 morţi, între care nouă soldaţi, în confruntările din estul Ucrainei

spot_img

Acesta este cel mai grav bilanţ din estul Ucrainei de la instaurarea unui armistiţiu la începutul lui septembrie

ucraina-trupe-500x281

Cel puţin 12 persoane, între care nouă soldaţi ucraineni, au fost omorâte în confruntările cu separatiştii proruşi în ultimele 24 de ore. Acesta este cel mai grav bilanţ din estul Ucrainei de la instaurarea unui armistiţiu la începutul lui septembrie, au anunţat luni autorităţile, citate de AFP.

Nouă soldaţi au fost ucişi şi 27 răniţi, în ultimele 24 de ore„, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Andrei Lisenko, într-o conferinţă de presă la Kiev, luni la prânz.

Ieri (duminică – n.r.), rebelii au încercat încă o dată să ia cu asalt aeroportul din Doneţk„, a adăugat Lisenko. „Unul dintre vehiculele noastre blindate de transport a fost atins, paraşutiştii noştri au suferit pierderi„, a afirmat el, fără a preciza numărul militarilor ucişi în acest atac.

Anterior, Primărira din Doneţk anunţase moartea a trei civili duminică, în acest fief al rebelilor proruşi, în pofida armistiţiului decretat de militarii ucraineni şi separatişti. Cinci civili au fost de asemenea răniţi.

Luni dimineaţă, la ora 10.00, „situaţia era foarte tensionată în oraş şi tiruri cu armament greu şi salve pot fi auzite în mai multe cartiere„, a adăugat Primăria din Doneţk într-un comunicat.

De la instaurarea unui armistiţiu la 5 septembrie, violenţele s-au diminuat în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, deşi încălcări regulate ale acordului au condus la moartea a cel puţin 56 de militari şi civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP.

Peste 3.200 de persoane au murit în cinci luni de conflict în estul Ucrainei.

D.M.