7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:20
No menu items!

Cel mai cunoscut muzeu din lume, închis din cauza inundațiilor

spot_img

Autoritățile franceze au luat măsuri excepționale, în urma inundațiilor care au lovit capitala Franței.

Potrivit AFP și EFE, Muzeul Luvru din Paris a fost fi închis, vineri, pentru a permite evacuarea „cu titlu preventiv” a operelor aflate în zone amenințate de inundații în urma creșterii nivelului Senei. Scopul este acela de a pune la adăpost operele situate în zonele inundabile, prin mutarea lor la etajele superioare, se arată într-un comunicat al reprezentanților muzeului.

Este vorba de nu mai puțin de 150.000 de tablouri, statui și alte exponate. Pinacoteca pariziană este cea mai vizitată din lume, cu medii anuale în jur de nouă milioane de vizitatori.

Măsuri similare au fost luate și în cazul Muzeului Orsay, aflat pe celalalt mal al Senei, și ar putea viza și Biblioteca Națională a Franței și Centrul Pompidou. De asemenea, dacă apele continuă să crească ar putea fi evacuat și Palatul Elysee, reședința președintelui Franței, șeful statului urmând să se mute la Castelul Vincennes, potrivit cotidianului “Le Figaro”.

Creșterea nivelului apelor Senei, consecință a ploilor torențiale care au lovit jumătatea de nord a Franței în ultimele zile, a condus la întreruperea transportului fluvial și a circulației pe o linie de tren regional care traversează Parisul.

R.D.