CEJ: Statul este obligat să plătească dobânzi pentru nerambursarea la timp a TVA

Curtea Europeană de Justiţie a decis joi că, în lumina dreptului european, contribuabilii trebuie să beneficieze de dobânzi pentru nerambursarea de către Fisc, în termenul legal, a Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA). Iar autoritățile fiscale sunt obligate să facă asta chiar dacă sumele datorate la rambursare au fost compensate prin decizizii anulate ulterior de instanțe.

Speța în care CEJ a dat acest verdict este cea dintre Rafinăria Steaua Română și ANAF. ”Prin Hotărârea pronunţată în 24 octombrie 2013, în cauza C-431/12, Curtea Europeană de Justiţie a răspuns întrebării preliminare transmise de Înalta Curte de Casație si Justiție la solicitarea Rafinăriei Steaua Română SA, reprezentată de firma de avocatură D&B David şi Baias, validând argumentele aduse de către avocații D&B David şi Baias”, se arată într-un comunicat de presă.

Astfel, CEJ a arătat că „atunci când rambursarea în favoarea persoanei impozabile a excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralității sistemului fiscal al TVA-ului impune ca pierderile financiare astfel generate, în detrimentul persoanei impozabile, prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere”.

„Această hotărâre reprezintă un moment de referinţă în relaţia dintre contribuabil şi autorităţile fiscale în România. Din momentul aderării ţării noastre la Uniunea Europeană, contribuabilii români dispun de un ultim refugiu – jurisprudenţa şi instanţele europene  – în cazul în care drepturile lor sunt încălcate de către autorităţile fiscale naţionale”, a declarat Dan Dascălu, Partener, D&B David şi Baias, liderul echipei de litigii fiscale şi coordonatorul echipei de avocaţi implicată în acest dosar.

După un parcurs de mai bine de 3 ani, ÎCCJ a dat, la finalul anului trecut, câștig de cauză Rafinăriei Steaua Română, recunoscând îndreptărțirea acestui contribuabil de a beneficia de dobânzi pentru nerambursarea de către organul fiscal în termenul legal a sumelor datorate cu titlu de TVA.

În urmă cu aproape 5 ani, ANAF a respins cererea rafinăriei de rambursare a TVA, emițând apoi o serie de alte acte nelegale împotriva societății. După pronunțarea hotărârilor judecatorești prin care instanțele au constatat că sumele TVA ar fi trebuit rambursate, societatea a cerut acordarea de dobânzi ca echivalent al lipsei de folosință a banilor, ceea ce a generat un nou litigiu cu organele fiscale.

Cosmina Croitoru

NICIUN COMENTARIU