9.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 13:25
No menu items!

Cei mai mulți români cred că o duc mai prost ca în 2011

spot_img

73% din români consideră că situaţia economică este mai rea decât acum un an, potrivit studiului ”Climatul de consum-Europa şi SUA pentru al treilea trimestru al lui 2012”, realizat de compania GfK a cărui concluzie este că economia şi moneda trebuie să se stabilizeze treptat.

“ În perioada verii, preşedintele şi primul ministru s-au luptat pentru putere. Această luptă a culminat cu un referendum organizat pentru demiterea preşedintelui, invalidat din cauza numărului mic de votanţi. Aceste evenimente au afectat în mod clar starea de spirit a populaţiei. Gradul mic de încredere în elita politică deja existent a scăzut din nou. Încrederea că politicienii vor stabiliza economia României şi o vor dirija spre creştere pe termen lung a scăzut”, se spune în paginile acestui studiu.

Aşteptările privind veniturile s-au îmbunătăţit în România de la jumătatea anului trecut, consider experţii GfK, cu toate că în iulie s-a înregistrat, din nou, o uşoară scădere. Se anticipează că randamentul economic va fi mai slab anul acesta, fiind anticipată o creştere de 0,5%. Stăm bine, față de multe ţări europene care continuă să lupte cu recesiunea. Şomajul este coborât, la 4,9%, însă tarifele şi salariile sunt printre cele mai mici din UE. Este puţin probabil ca situaţia să se schimbe prea mult în viitor, întrucât, chiar dacă economia evoluează bine, perspectivele de creştere sunt mici, consideră specialiştii GFK.

Studiul GfK are la bază interviuri cu consumatori efectuate lunar, la însărcinarea Comisiei Europene, în toate ţările UE. Acest document asigură o privire de ansamblu asupra evoluţiei aşteptărilor privind starea economică şi veniturile, şi a dorinţei de cumpărare a consumatorilor din Austria, Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, Republica Cehă, România şi Spania.

GfK este una dintre cele mai mari firme de cercetare a pieţei din lume, cu peste 11 500 de experţi care încearcă să înţeleagă cum funcţionează psihologic şi economic consumul din ţările investigate.