14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 12:08
No menu items!

Cei care se vaccinează pot primi voucherele și la 6 luni de la imunizare

spot_img

Persoanele care se imunizează împotriva COVID-19 vor putea ridica tichetele de masă în termen de 6 luni de la data vaccinării cu schema completă, potrivit unui ordin emis de ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.

„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare între data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 19/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, cu modificările ulterioare, și data distribuirii tichetelor de masă conform art. 4 pot ridica tichetele de masă de la unitatea care a efectuat ultima doză de vaccinare în termen de 6 luni de la data vaccinării cu schema completă”, se arată în ordinul de ministru publicat, miercuri, în Monitorul Oficial.

Anterior, termenul pentru ridicarea tichetelor de masă, în valoare de 100 de lei, era de 60 de zile.

Măsura apare în contextul unor întârzieri la acordarea acestor vouchere în anumite județe din țară, oamenii fiind nemulțumiți că în ultimele săptămâni nu și-au primit tichetele de masa promise de Guvern.

În urmă cu o săptămână, premierul demis Florin Cîțu anunțase că bugetul alocat acestor vouchere s-a terminat, acesta urmând să fie suplimentat.

                                                                                                                  Adina Silav